Ce regretă Oana Zăvoranu: «Mă simt murdară şi scârbită»

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Oana Zăvoranu a început să plângă atunci când a vorbit despre intenţia de a se împăca cu mama sa
Oana Zăvoranu a început să plângă atunci când a vorbit despre intenţia de a se împăca cu mama sa

Oana Zăvoranu susţine că nu ar fi vrut niciodată ca Pepe să afle că, anul trecut,  i-a purtat copilul în pântece.

Fosta soţie a cântăreţului a scris pe pagina de Facebook un mesaj prin care îşi exprimă supărarea vis-a-vis de scandalul în care a fost implicată în ultima perioadă.

Oana Zăvoranu susţine că Pepe i-a dorit mereu răul şi nu îl vede cu ochi buni.

"Mă simt murdară şi scârbită. Sunt supărată pe mine pentru că sunt proastă, trebuia să mă pun în valoare mai mult. Nu mă deranjează absolut nimic din ce spune "Sfântul" Pepe despre mine.

El a reuşit să ucidă absolut tot ce aveam mai curat în mine. Eu nu îi doresc răul, dar o să mă joc cum a jucat şi el. Am să-i plătesc cu aceeaşi monedă. Aseară am pus punct oricărei discuţii cu Pepe. Să-i fie ruşine! Nu are niciun Dumnezeu, eu am.

Vreau ca el să facă abstracţie de persoana mea, sunt scârbită de cât circ face acest băiat. Pe Veronica A Cara o înţeleg, însă nu aş fi vrut să facă publice anumite lucruri ce ţin de viaţa mea. Nu că aş fi vrut să mă ascund, dar nici că s-a aflat nu mă bucură.

Nu am vrut ca Pepe să afle că am fost însărcinată cu el. Nu am vrut să-şi bată joc de mine. Pepe a simţit nevoia să mă batjocorească. Asta ştie el să facă cel mai bine. Din acest motiv nu am vrut să se afle adevărul", a scris Oana Zăvoranu pe pagina de Facebook.

Mai citeşte:

Oana Zăvoranu: «Îl dau în judecată pe Pepe!»

Oana Zăvoranu: «Pepe a înşelat-o pe Raluca cu o blondă celebră!»



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
curatenie, foto shutterstock jpg
suc cola suc acidulat bauturi carbonatate shutterstock 361921463 jpg
Pensie - teapa online - frauda bancara - pensionar - telefon - card FOTO shutterstock
pompieri smurd jpg
caine istock jpg
dieta fructe fibre depositphotos1 jpeg
makri alamy1 jpeg
kitt muzeu volo jpg
image
image