Ce rişti dacă te bate gândul să-ţi faci un selfie în cabina de vot duminică

Ce rişti dacă te bate gândul să-ţi faci un selfie în cabina de vot duminică

Ultima actualizare:

    Opţiunea ta electorală ar trebui să rămână secretă
Opţiunea ta electorală ar trebui să rămână secretă

Comisia Electorală din Marea Britanie i-a îndemnat joi pe alegători să evite pozele "selfie" în cabinele de vot, care ar reprezenta o încălcare a secretului votului, în contextul în care britanicii au dat startul alegerilor europene, relatează mediafax.ro

Articolul 66 din legea electorală interzice dezvăluirea opţiunii alegătorului sau anunţarea numărului confidenţial al seriei buletinului de vot, care, în caz contrar, poate fi pedepsită cu o amendă de 5.000 de lire (6.100 de euro) sau şase luni de închisoare, reaminteşte Comisia Electorală din Marea Britanie.

"Având în vedere că realizarea, intenţionat sau întâmplător, a unei fotografii în biroul de vot reprezintă o încălcare a legii, vă sfătuim să nu faceţi fotografii în aceste locuri", a anunţat Comisia Electorală din Marea Britanie.

Există însă şi oameni ce consideră această manifestare ca fiind o armă împotriva absenteismului electoral. "Pozele "selfie" animă procesul de vot şi luptă împotriva absenteismului. Desigur, este vitală păstrarea confidenţialităţii în cabinele de vot, dar pozele "selfie" ar putea aduce "distracţie" în ziua votului, în special în rândul tinerilor, care sunt puţin tentaţi să voteze", a argumentat, în replică, Katie Ghos, preşedintele Comisiei pentru reforma electorală.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
serbia sat1 jpeg
bolivia jpg
f0905075 ed11 4f3e af6f e284ff593734 jpg
hajos1 jpeg
incest mama fiu captura video jpg
mancare de tip fast food jpg
silvia lungu1 jpeg
Siegfried Muresan
image
image