Cel puţin 14 morţi şi 60 de răniţi într-un accident feroviar în Polonia - VIDEO
Cel puţin 14 persoane au murit şi alte 60 au fost rănite, sâmbătă seara, în urma unei coliziuni frontale între două trenuri care se aflau pe aceeaşi cale ferată la Szczekociny, în sudul Poloniei, aceasta fiind cea mai gravă catastrofă feroviară din ţară de după 1990, relatează AFP.
Până în prezent, bilanţul acestei enorme catastrofe feroviare se ridică la 14 morţi", a declarat ministrul de Interne Jacek Cichocki, ajuns la faţa locului în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Aproximativ 60 de persoane au fost spitalizate, dintre care majoritatea în stare gravă, potrivit echipelor de salvare, informează Adevărul.
Accidentul s-a produs pe linia Varşovia-Cracovia, în dreptul orăşelului Szczekociny, potrivit televiziunii poloneze. Două trenuri expres, dintre care unul se afla pe o linie greşită, s-au ciocnit frontal, a declarat un oficial al căilor ferate poloneze.
Premierul Donald Tusk, sosit la faţa locului duminică dimineaţă, a spus că este cel mai tragic accident feroviar din ultimii ani din Polonia.
Cele două trenuri, care aveau 10 vagoane în total, transportau circa 350 de pasageri la momentul coliziunii.