Cele mai bune preparate din carne de vânat au fost gustate la Bata, judeţul Arad

Cele mai bune preparate din carne de vânat au fost gustate la Bata, judeţul Arad

Ultima actualizare:

Festivalul Vinatorii a fost organizat la iniţiativa unui celebru vânător din partea locului, Badea Ion, cunoscut drept cel mai înflăcărat mistreţar din zonă. Dealtfel pasionaţii acestui sport şi-au dat întâlnire chiar la conacul boieresc al acestuia.

„Avem invitaţi şi din Serbia, iar cei care au venit îşi prezintă trofeele şi se întrec în gătit. Mâncarea se prepară la ceaun, iar carnea este din vânat”, a declarat Ion Micurescu, organizator.

Pentru a-şi dovedi pasiunea şi măiestria, vânătorii şi-au luat cu ei şi ajutoarele patrupede. Unii au venit tocmai din Italia. Câinii s-au întrecut în aportări şi în descoperirea şi încolţirea mistreţilor. Unul dintre cele mai apreciate standuri a fost cel al unui vânător  pasionat de safari. Arădeanul le-a împărtăşit curioşilor din  poveştile sale, trăite în Africa.

„Cel mai frumos trofeu este o antilopă africană care a avut aproximativ 300 de kilograme. Coarnele ei sunt cele mai mari. Girafa a fost pretenţia soţiei mele care mi-a zis că dacă nu-i aduc o piele frumoasă de pus în casă, atunci nu mă mai lasă să vânez în Africa”, a declarat vânatorul Mircea Ienciu. 

Iar după poveşti, vânătorii s-au înfruptat din mâncărurile gătite  după reţete numai de ei ştiute. Festivalul Vânătorii de la Bata se încheie, conform tradiţiei, seara, târziu, în jurul unui foc de tabără şi cu muzica celor de la Zece Prăjini.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
Kaufland Untold jpg
blay  jpg
image png
aur  jpg
castel hasdeu jpg
bani portofel jpg
ploaie freepik jpg
image
image