Cele mai frumoase cinci dansuri ale mirilor - VIDEO
Înţelegerea dintre mire şi mireasă este perfectă. Comunicarea dintre ei, sincronizarea mişcărilor, viteza de reacţie contează la fel de mult şi pe ringul de dans. Iar cuplurile proaspăt unite în faţa ofiţerului stării civile o dovedesc cu prisosinţă. Deşi uneori DJ-ul schimbă linia melodică, cei doi reacţionează aproape simultan.
Kamalia şi Dae şi-au sărbătorit nunta în San Diego, iar pentru seara cea mare ei au pregătit o coregrafie specială: de la un blues dansat împreună, ei au trecut la o adevărată demonstraţie de stiluri.
Tot cu o piesă lentă au început şi alţi însurăţei, Stephanie şi Julien. Însă lucrurile se schimbă atunci când mirele scoate un pistol de jucărie, pe care îl foloseşte în "interpretarea" unei melodii ritmate. Iar de aici începe nebunia!
Yvan şi Rochelle au optat pentru o serie de melodii la modă, fiind în centrul atenţiei tuturor nu doar datorită faptului că deveniseră soţ şi soţie, ci şi prin stilurile abordate, într-o succesiune rapidă.
Uneori, dansul devine un adevărat spectacol, mai ales când sunt implicaţi şi cavalerii, respectiv domnişoarele de onoare. Daniel şi Chelsea au apelat la coregrafi profesionişti pentru a-şi transforma nunta într-un moment cu adevărat memorabil.
Rebecca a fost într-adevăr "regina balului" în ziua nunţii. Stuart, dar şi alţi cinci dansatori au făcut-o să strălucească în ring. Ce-i drept, şi mireasa şi-a chemat prietenele pentru ca show-ul să fie unul demn de postat pe Internet.