Chelsea şi Liverpool, perdantele serii în Premier League

Chelsea şi Liverpool, perdantele serii în Premier League

Ultima actualizare:

Campioana a pierdut cu 0-1 la Wolverhampton şi a acumulat doar 10 puncte în ultimele 11 meciuri. Chiar dacă admite că echipa sa are şanse mici să-şi păstreze titlul, antrenorul Carlo Ancelotti nu se gândeşte că ar putea fi demis: „Nu mă tem că voi fi dat afară. Chiar ar fi o surpriză. Ce mă îngrijorează este că ne îndepărtăm de obiectiv”, a declarat italianul.

Mult mai gravă este situaţia în care se află managerul lui Liverpool, Roy Hodgson. „Cormoranii” au fost bătuţi măr de Blackburn, 3-1, după ce gazdele au condus cu 3-0, iar fanii vor neapărat ca tehniciannul să fie dat afară după ce echipa a ajuns la 4 puncte de retrogradare. „A fost o zi foarte proastă. Vreau să-i asigur pe fani că tristeţea lor este cel puţin egală cu cea din vestiar. Este frustrant şi sunt trist că i-am dezamăgit în special pe fanii care ne încurajează mereu”, a spus Hodgson. El ar putea fi înlocuit cu fosta glorie a clubului Kenny Dalglish.

Arsenal şi City au remizatDerby-ul etapei între Arsenal şi Manchester City s-a terminat fără gol, 0-0. „Tunarii” au ratat ocazia de a urca pe locul doi în clasament, întrecându-se în ratări în faţa unei echipe adverse care nu s-a regăsit mai deloc în partida de aseară.

Jucătorii găzdă au trimis de trei ori mingea în bară în prima repriză, iar finalul de meci a fost tensionat, Sagna (Arsenal) şi Zabaleta (City) fiind eliminaţi.

Newcastle United a reuşit scorul serii, după ce a învins West Ham United cu scorul de 5-0.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Trotinete electrice FOTO Shutterstock
cutremur seism seismograf foto Shutterstock
image png
image png
dovleac1 jpeg
geanta1 jpeg
image png
image png
image
image