Chivu, suspendat o etapă în Italia

Chivu, suspendat o etapă în Italia

Ultima actualizare:

    Cristi Chivu
Cristi Chivu

Fundaşul român al formaţiei Internazionale Miano, Cristian Chivu, a fost suspendat pentru un meci în Cupa Italiei, la fel ca şi coechipierul său, Mario Balotelli, după partida cu AS Roma, din finala competiţiei, în urma căreia Francesco Totti, căpitanul romanilor, va sta patru etape.

Judecătorul Sportiv Gianpaolo Tosel a decis suspendarea lui Chivu şi Balotelli pentru proteste, conform presei italiene, cei doi primind câte un cartonaş galben pe parcursul meciului.

În schimb, Francesco Totti a fost suspendat pentru un fault asupra lui Balotelli, pentru care, la finala de miercurea trecută, a fost eliminat.

Gruparea AS Roma a fost amendată cu 40.000 de euro pentru insultele rasiste ale fanilor şi pentru aruncarea de petarde şi sticle pe teren, în timp ce clubul Inter a primit o amendă de 2.500 de euro.

Formaţia Internazionale Milano, cu românul Cristian Chivu integralist, a câştigat Cupa Italiei, după ce a învins, la 5 mai, cu scorul de 1-0, echipa AS Roma, în finala disputată pe stadionul Olimpic din Roma.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
cuplu istock jpg
fabrica auto jpg
image png
Design fără titlu (6) png
copil pe strada bucuresti jpg
apartament bucuresti jpg
nunta pixabay jpg
restaurant (1) jpg
image
image