Cine-i mai opreşte acum pe vitezomani?

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Bucurie mare în rândul şoferilor! Limitatoarele de viteză, amplasate în mai tot Bucureştiul, au cam dispărut. Fie au fost furate, fie distruse de plugurile de deszăpezire.

La fiecare zebră, în apropierea şcolilor sau la trecerile de cale ferată te zgâlţâiai de mama focului dacă nu le vedeai la timp.

Acum, poţi să tai „drumul de fier" cu suta la oră. Movilele de cauciuc, montate la calea ferată din Tunari, nu mai există.

Strada Paris. Movila de cauciuc de la trecerea de pietoni a fost „ciopârţită”, iar scuteriştii profită din plin

simeon stalpnicul png

Doar urma de pe asfalt îţi arată că au fost montate pentru a-i descuraja pe vitezomani. Şi în faţa Şcolii Americane, din Pipera, şoferii zboară ca nebunii.

Limitatoarele din cauciuc au dispărut de tot. Nici zonele de fiţe din Capitală nu sunt mai sigure. Oricând poţi fi „măturat" de pe trecerile de pietoni din Dorobanţi sau Primăverii.

Şi asta pentru că bucăţi mari din limitatoare au fost furate, iar conducătorii auto trec cu roţile chiar prin găurile formate.

„Este normal să fie aşa. Doar nu o să trec peste cauciucurile astea tari ca să-mi stric maşina. Sunt foarte periculoase şi pot afecta bucşile, pivoţii, amortizoarele sau caseta de direcţie a autoturismului", se plânge Andrei.

Administraţia Străzilor, care răspunde de acest serviciu, vrea să cumpere 15.000 de metri liniari de limitatoare, care costă cam 2 milioane de euro. Anul trecut, s-au montat 303 metri liniari, în 29 de locuri.

«Pot fi amplasate la cerere»

Bucureştenii pot solicita amplasarea limitatoarelor pe strada pe care locuiesc.

„Trebuie să depună o cerere scrisă la Poliţia Rutieră, din strada Logofăt Udrişte 9-15, sau la sediul nostru din strada Domniţa Ancuţa nr. 1. Aparatele vor fi montate doar cu avizul Comisiei Tehnice de Circulaţie din cadrul primăriei", ne-a spus Alina Roman, directorul Administraţie Străzilor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Letizia și Sofia colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net