Cine l-a găsit pe micuțul de 5 ani dispărut în Sibiu: „Am și eu doi copii. Emoția a fost maximă”
După două zile de căutări, Alexandru Zerestea, copilul în vârstă de numai 5 ani dispărut în Sibiu, a fost găsit în viață. Copilul a fost observat din elicopter de către plutonierul adjutant Soare Mihail, care a coborât cu troliul din elicopter și a rămas alături de cel mic până la sosirea salvamontiștilor.

Alexandru Zerestea a fost găsit după două zile de căutări, în jurul orei 13:07. El a fost găsit în siguranță în extravilanul localității Sebeșu de Sus. Copilul se afla la aproximativ doi kilometri distanță de locul de unde a dispărut.
El a fost descoperit cu ajutorul unui elicopter IGAv iar starea lui de sănătate este stabilă. Copilul a primit îngrijiri medicale la fața locului iar apoi a fost transportat la spital. Nu mai puțin de 250 de polițiști, jandarmi, cadre ISU, voluntari, studenți de la Academia Forțelor Terestre, specialiștii IGAv, Salvamontul și chiar și polițiști ai Centrului Chinologic Sibiu au luat parte la operațiunile de căutare.
Copilul a fost găsit după două zile de căutări
Cel mic a fost observat din elicopter de către plutonierul adjutant Soare Mihail. El a rămas alături de copil până la venirea salvatorilor la fața locului.
„Zecile de ore de căutări neîncetate s-au transformat astăzi în bucuria salvării. Echipajul de pe elicopterul Black Hawk al Inspectoratului General de Aviație al MAI, a localizat exact copilul, care se afla în inima pădurii. Imediat după identificare, forțele terestre au fost ghidate către locația indicată”, scrie în mesajul de mulțumire postat de către Departamentul pentru Situații de Urgență.
„Am și eu doi copii. Emoția a fost maximă”
„Dincolo de proceduri, rămâne emoția salvatorilor. Plutonierul major Mihail Soare este operator căutare-salvare, evacuare și a fost parte din echipajul de la bord, declarând că: „Este un moment emoționant. Nu am crezut că o să trăiesc vreodată așa ceva. Am și eu doi copii. Emoția a fost maximă”, mai scrie în mesajul postat de autorități.
Din fericire, copilul în vârstă de numai cinci ani a fost găsit în siguranță, conștient și stabil și a fost transportat la spital.



































