Cine se află în spatele zâmbetului din celebra pictură a lui da Vinci, "Mona Lisa"?

Ultima actualizare:

    Mona Lisa, pictura lui Leonardo da Vinci
Mona Lisa, pictura lui Leonardo da Vinci

Puţine picturi au fost mai atent analizate, studiate şi interpretate cum a fost prestigioasa "Mona Lisa" a lui Leonardo da Vinci, cunoscută şi sub numele de "Gioconda".

Potrivit CNN, nimeni nu a venit cu o explicaţie privitoare la zâmbetul misterios sau la alte detalii din pictură. Un grup de cercetători din Florenţa, Italia, ar putea desluşi însă misterul picturii. De altfel, există documente care atestă faptul că femeia care i-a pozat lui da Vinci, Lisa Gherardini, cea de-a doua soţie a comerciantului de mătase Francesco del Giocondo, a fost îngropată în Florenţa.

Cercetătorul care se află în fruntea echipei ce doreşte să analizeze rămăşiţele pământeşti ale Lisei Gherardini se numeşte Silvano Vinceti şi va efectua un test ADN asupra a ceea ce a găsit când muza lui da Vinci a fost exhumată.

Întrebat cărui scop serveşte căutarea identităţii reale a femeii care i-a pozat lui Leonardo da Vinci, Vinceti a răspuns : "Odată ce găsim rămăşiţele, putem reconstrui chipul, cu o marjă de eroare cuprinsă între două şi opt procente. Astfel, vom fi capabili să răspundem unei întrebări pe care istoricii nu au putut-o dezlega: Cine a fost modelul lui Leonardo?".

Odată cu reconstrucţia chipului Lisei Gherardini, cercetătorii vor lua în calcul şi faptul că avea aproximativ douăzeci de ani când a pozat pentru da Vinci.

Vinceti este convins că da Vinci a fost angajat să picteze un portret al lui Gherardini, însă nu este singur dacă pictura care se află acum la Luvru o reprezintă în totalitate sau ilustrează numai anumite trăsături ale tinerei femei.

"Pentru început", spune el, "acel zâmbet faimos nu este al ei". "Analiza picturii arată", povesteşte acesta, că "atunci când Leonardo a început să picteze modelul din faţa lui, nu a desenat acel zâmbet metafizic, ironic, amărui, evaziv, ci a pictat mai degrabă o persoană care era deprimată".

Zâmbetul, crede el, a fost adăugat mai târziu şi aparţine probabil asistentului lui da Vinci, Gian Giacomo Caprotti, ale cărui trăsături distincte apar în alte lucrări ale pictorului. Alţi istorici susţin, pe de altă parte, faptul că "Mona Lisa" este un autoportret al lui da Vinci.

În ce îl priveşte pe Vinceti, acesta este un fost producător la televiziunea italiană RAI, iar în trecut a produs documentare care spuneau povestea încercărilor sale de a rezolva misterele artei, lucru pe care intenţionează să îl facă şi cu "Mona Lisa".

Va mai dura câteva luni până ce testele ADN vor fi efectuate, scrie CNN, iar reconstrucţia chipului Lisei Gherardini va fi completă. Indiferent de rezultate, Vinceti consideră că da Vinci este mai presus de înţelegere : "Este magia unui geniu care nu poate fi clasificat, în jurul căruia pluteşte ceaţa misterului. Nu trăiesc cu iluzia că vom reuşi să dezlegăm misterul" picturii, a mai declarat acesta, citat de CNN.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
decebal refugul png
echipa film trei km pana la capatul lumii jpg
spion roman jpg
carne de porc craciun jpg
bacalaureat jpg
vant puternic Inquam Photos jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net