Claudia Pătraşcu, ex «Sexxy», s-a apucat de kempo ca să nu mai fie agresată

Claudia Pătraşcu, ex «Sexxy», s-a apucat de kempo ca să nu mai fie agresată

Ultima actualizare:

Ea a povestit pentru Naţional că a trăit câtvea episoade care au convins-o că este cazul să înveţe să se protejeze. Mai exact, Claudia a fost agresată în trafic de o altă şoferiţă acum ceva vreme, când a omis să dea prioritate automobilului în care se afla agresoarea. "Mi-au arătat semne obscene, mi-au vorbit urât şi m-au urmărit cu maşina, iar apoi mi-a făcut semn să opresc. După ce-am oprit maşina, am deschis geamul şi am încercat să discut cu femeia care conducea automobilul. Ea a continuat să-mi vorbească urât, să mă ameninţe, iar apoi mi-a dat cu piciorul în maşină, moment în care m-am enervat şi am coborât la ele. I-am pus mână-n gât uneia dintre ele, iar lumea se uita la noi că la circ. Eu sunt o lady, dar nu-mi place să fiu provocată! Nu suport să fiu jignita, că atunci reacţionez" a declarat Claudia.

Şoferiţa agresivă a fost sancţionată cu 30 de milioane lei vechi pentru agresiune în trafic iar Claudia a ales să se apuce de kempo.

"De când practic acest sport, mă simt mai sigură pe mine" a mai spus ea.

CITEŞTE ŞI

Claudia Pătraşcu (ex Sexxy), suspectă de tromboză



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
Instructor pilates, foto shutterstock  jpg
image png
image png
eclipsa inelara istock jpg
image png
Ploile torențiale au făcut ravagii în șase județe și în București. FOTO: ISU
image png
image
image