Click! a avut dreptate! 'Nea Marin s-a mutat cu tot cu emisiune la Antena 1

Ultima actualizare:

    Nea Marin
Nea Marin

În urmă cu câteva zile Click! v-a povestit în exclusivitate că ‘Nea Marin sau Marin Barbu se mută de la Pro TV la Antena 1

Cunoscut drept coşmarul vedetelor din România, celebrul ‘Nea Marin vine la Antena 1, unde va avea de îndeplinit cea mai grea misiune de până acum. Vara aceasta, ‘Nea Marin va trebui să salveze de la faliment pensiunile care îi vor cere ajutorul. Va avea la dispoziţie o săptămână pentru a detecta problemele şi pentru a le rezolva şi, bineînţeles, în tot acest timp îi vor fi alături cele mai tari vedete din România. Mai autoritar, mai neiertător şi mai amuzant ca niciodată, ‘Nea Marin promite să scoată untul din vedete, pentru ca la final, o afacere de familie să îşi redeschidă porţile. Nea Marin nu vine singur, ci însoţit de o intreagă echipă de producţie, cu care de altfel a colaborat şi până acum.

Marin Barbu şi fiica lui
Marin Barbu şi fiica lui

"Vara asta va fi mai tare ca niciodată. Responsabilitatea pe care mi-o asum este una mare de tot, e în joc viitorul unor familii, afacerile lor, de asta trebuie ca totul să meargă strună, aşa că sper ca vedetele să fie pregătite, pentru că le aşteaptă vremuri grele. Pe de altă parte, şi răsplata muncii lor va fi una pe măsură! Vreau ca după fiecare săptămână, pensiunea respectivă sa poarte apoi amprenta lui ‘Nea Marin! Mă bucur foarte mult să pot lucra în continuare cu o echipă nemaipomenită, echipa mea de suflet, condusă de Mona Segall" a declarat ‘Nea Marin. Toţi cei care vor să pornească în aventură alături de ‘Nea Marin şi vedetele lui şi să dea o nouă înfăţişare afacerilor lor sunt invitaţi să îşi înscrie pensiunile în cursa spre succes pe www.casting.a1.ro şi indiferent de zona ţării din care provin, acesta promite să le facă pensiunea vedetă!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
lucian mandruta jpg
image
image
image
image
image
image
barbat ceasca ceai cafea 12 30 2009 2 35 02 pm jpeg
BUCHETTE DEL VINO FLORENTA jpg
Pensionatul Domnesc de Fete jpg
bătrâni  foto   Shutterstock jpg
ambulanta jpg
aeroport foto pixabay jpg
masa de paste shutterstock jpg
maramures paste1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net