Cluj: Întârziere record! Sute de clujeni, blocaţi în staţii timp de două ore

Ultima actualizare:

Troleibuzele au întârziat aproape două ore, între 6.30 şi 8.10, din cauza unei defecţiuni la linia de contact, care nu a mai fost alimentată din cauza unei pene de curent. Rezultatul: staţii arhipline, taxiurile nu mai făceau faţă, iar autobuzele care circulau pe alte rute erau suprasolicitate.

Clujenii, însă, au fost luaţi prin surprindere de faptul că troleibuzele nu mai soseau, iar nimeni nu le oferea nicio explicaţie. Dimpotrivă, angajatele de la chioşcurile de bilete nu ştiau nimic. Exasperaţi că nu găseau nici măcar taxiuri, oamenii au pornit pe jos spre locurile de muncă. „Am aşteptat 45 de minute, nu ştiu dacă rezolv ceva aşteptând încă atât, deoarece cine ştie când o să vină troleibuzele. Fetiţa mea a aşteptat înaintea mea 30 de minute să vină troleibuzul, dar până la urmă a prins un taxi”, ne-a povestit Matei Groza, un clujean ce a pornit pe jos spre locul său de muncă, aflat în cealaltă parte a oraşului.

În staţia aflată mai sus, circa două sute de clujeni aşteptau sosirea unui troleibuz, care să îi ducă în cartierul Mănăştur. „Nu pot să mă duc cu taxi pentru că îmi ia 20 de lei dintr-un capăt în altul al oraşului, plus că am abonament pe troleibuz. Ar trebui să dăm în judecată RATUC sau Electrica, pentru că tot noi suferim la şcoală pentru că am întârziat”, ne-a spus Corina Chişu, elevă în clasa a şaptea la Şcoala „Octavian Goga” din Cluj-Napoca.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
tilly norwood actrita AI instagram jpg
e8ce764e 2cbd 4aa7 bba2 399888c8bb58 acjmw0960h1280 webp
image png
image png
image png
printul harry yoga capre profimedia (2) jpg
image png
image png
image
image