"Cocoşii" s-au răzgândit: acum îşi vor primele de la Cupa Mondială!
"Vom renunţa la toate primele, nu vom accepta niciun ban", afirmase căpitanul Patrice Evra la 22 iunie, după înfrângerea din meciul cu Africa de Sud, scor 1-2, rezultat în urma căruia Franţa a părăsit competiţia mondială încă din faza grupelor. Conform acordului semnat pe care îl aveau cu Federaţia Franceză de Fotbal, jucătorii nu primeau nicio primă în cazul în care erau eliminaţi din faza grupelor, dar le-ar fi revenit o parte din banii proveniţi din marketing.
Însă, L'Equipe susţine că jucătorii au refuzat să semneze documentele prezentate în acest sens de directorul administrativ şi coordonatorul sportiv, Marino Faccioli, respectiv Henri Emile. Aceste documente, pregătite de serviciile juridice ale federaţiei, oficializau practic renunţarea jucătorilor, informează Mediafax.
"Mandatat de coechipierii săi, Alou Diarra, promovat căpitan în ultimele trei meciuri ale echipei Franţei, va trebui să se ducă la sediul federaţiei pentru a da explicaţii", mai notează cotidianul de sport francez.