Coman a salvat victoria Braşovului

Ultima actualizare:

    Dani Coman este bun prieten cu Mutu
Dani Coman este bun prieten cu Mutu

FC Braşov s-a impus, luni, cu scorul de 2-0, pe propriul teren, în faţa echipei Pandurii Târgu Jiu în ultimul meci al etapei a 12-a, iar noul tehnician al oltenilor, Liviu Ciobotariu, a debutat cu o înfrângere la noua sa formaţie. Portarul Dani Coman a fost îngerul păzitor al braşovenilor, apărând un penalty în minutul 63.

FC Braşov: Coman - Rui Duarte, Abrudan, Oros, Ezequias - Roman, N. Grigore, Măldărăşanu (M. Cristescu 78), C. Munteanu - Sburlea (Ilyeş 59), Al. Piţurcă (Zaharia 59). Antrenor: Viorel Moldovan.

Pandurii Tg. Jiu: Stanca - Ad. Rusu, Chibulcutean, Martinovic, Cardoso - Hidişan (Lazic 57), Fl. Stângă, Murgan, Grecu (Stromajer 65) - Dedu - Raskovic (Tilincă 82). Antrenor: Liviu Ciobotariu

Cum s-au marcat golurile:

1-0, min. 44: Măldărăşanu a trimis cu capul în poartă din careul mic, după o centrare de pe dreapta, de la Rui Duarte, prelungită pe spate de Sburlea.

2-0, min. 62: Ilyeş a înscris la două minute după ce a intrat pe teren, cu şut puternic de la aproximativ 25 de metri.

În minutul 63, Pandurii a beneficiat de un penalty, care a fost executat de Raskovic, dar Dani Coman a apărat.

Pentru antrenorul Liviu Ciobotariu, acesta a fost primul meci pe banca tehnică a formaţiei gorjene. El a condus primul antrenament al echipei la mijlocul săptămânii trecute, după ce l-a înlocuit în funcţie pe Sorin Cârţu.

Centralul Mugurel Drăgănescu a fost desemnat iniţial să conducă acest meci, însă el a fost schimbat cu Alexandru Tudor, deoarece a acuzat simptome de gripă şi i-a cerut preşedintelui CCA, Vasile Avram, să fie înlocuit. La rândul său, Alexandru Tudor fusese oprit de la delegări după jocul dintre Rapid şi CFR Cluj, scor 1-4, până la clarificarea situaţiei sale medicale, după ce s-a spus că a suferit de varicelă.

La acest meci a asistat şi selecţionerul Răzvan Lucescu, fost antrenor al braşovenilor în precedentele două sezoane.

FC Braşov a acumulat după această victorie 20 de puncte şi a rămas pe locul 8, dar s-a apropiat la două puncte de lider, în timp ce formaţia Pandurii ocupă poziţia a 10-a, cu 15 puncte



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Creier sănătos   pixabay jpg
cartofi copti jpeg
macrou istock jpg
autostrada pixabay jpg
slovacia jpg
autospeciala politie jpg
miriapod wiki1 jpeg
Creta, Grecia, foto Shutterstock jpg
image
image