Concertul Ellie White din Italia, anulat! O aşteptau soldaţii americani din baza NATO!

Concertul Ellie White din Italia, anulat! O aşteptau soldaţii americani din baza NATO!

Ultima actualizare:

    Ellie White
Ellie White

După două concerte susţinute în Italia luna trecută, Ellie White urma să încheie seria spectacolelor pe 19 decembrie, când era programată pentru un concert în oraşul Vicenza.

Din păcate, Ellie a fost urmărită de ghinion la acest ultim concert, astfel că, după câteva probe de sunet, cântăreaţa a aflat de la organizatori ca s-a defectat instalatia de incalzire a clubului, fapt ce a dat toate planurile peste cap.

„Cum nimeni nu ar fi stat cu geaca în club, organizatorii au decis să anuleze evenimentul în ultimul moment. Lucruri de genul acesta sunt inerente şi chiar nu depind de nimeni, astfel că nu m-am supărat. Sper că nu le-am dezamagit pe cele 2000 de persoane care urmau să petreacă alături de mine luni seara", a declarat frumoasa artistă.

Din păcate, multe dintre bilete au fost cumpărate de militarii americani ai unei baze NATO aflate în apropierea oraşului respectiv.

„Ştiu de la organizatori că peste jumătate din cei care cumpăraseră bilete sunt soldaţii americani de la o bază NATO, situată chiar în apropierea oraşului. Piesele mele se ascultă deja în Italia, pe tot mai multe posturi de radio, iar faptul că am şi admiratori americani mă bucură foarte mult. Am rămas în relaţii bune cu organizatorii şi am decis să reprogramăm concertul pentru luna februarie”, mai spune Ellie White.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
huelva istock jpg
Kate Middleton  foto   profimedia 1082337277 jpg
imprimanta 3d pexels jpeg
image png
daaaf418 618a 4676 8539 4c98f699a576 jpg
concedieri, foto shutterstock jpg
image png
image
image