Constanţa: O mamă a încercat să-şi decapiteze fiul cu un polizor "ca să-l scape de chinuri"
O femeie de 40 de ani, din localitatea constănţeană Satu Nou a încercat să-şi decapiteze fiul folosind un polizor electric portabil, adolescentul de 17 ani reuşind însă să se ferească, scăpând astfel cu o rană superficială la gât, transmite Mediafax.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, inspectorul Radu Croitoru, femeia, Crina Pîslaru, în vârstă de 40 de ani, a luat un polizor electric portabil şi a mers în camera în care dormea fiul ei în vârstă de 17 ani. Ea a încercat să-i taie gâtul băiatului, dar acesta s-a trezit în momentul în care aparatul a pornit, a apucat să se ferească şi a strigat după ajutor, relatează Mediafax.
La faţa locului, au fost chemaţi să intervină poliţiştii din comună, care au dus-o pe femeie la Spitalul de Psihiatrie Palazu Mare, iar pe adolescent la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa (foto jos).
Deşi nu prezenta o rană gravă la gât, băiatul a rămas internat peste noapte, sub supraveghere medicală, urmând ca în cursul zilei de miercuri să fie externat.
Crina Pîslaru lăsase un bilet, în care scrisese "Vreau să-l omor pe Mihai, să-l scap de toate chinurile ce-l aşteaptă", iar anchetatorii cred, pe de o parte, că aceasta îşi plănuia crima de mai multă vreme, iar pe de altă parte că este posibil ca, după ce şi-ar fi dus planul la bun sfârşit, să fi încercat să se sinucidă.
Primele date ale anchetei arată că familia Pîslaru avea probleme financiare de mai multă vreme, fiind nevoită să vândă o bugată de pământ, iar între soţi izbucneau deseori certuri din acest motiv.
"Se poate ca femeia să fi avut o cădere nervoasă, care să o fi împins la acest gest", a declarat Radu Croitoru, care a precizat că procurorul desemnat va analiza acest caz şi va stabi încadrarea lui.