Costi Ioniţă: «Dacă nu era Mandinga, nu participam la Eurovision»

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Mandinga este trupa  care va reprezenta România  la Eurovision în acest an (foto: tvr)
Mandinga este trupa care va reprezenta România la Eurovision în acest an (foto: tvr)

Selecţia naţională a concursului Eurovision s-a încheiat de câteva zile, dar scandalul nu pare să se stingă. Ani la rând, Costi Ioniţă a fost sabotat de membrii juriului, după cum a recunoscut chiar şi el, pentru că este manelist.

Artistul s-a înscris în fiecare an la Eurovision şi n-a avut noroc să treacă de juraţi, mai mult, a fost nevoit să se semneze la piese cu pseudonim, numai ca organizatorii să nu ştie adevăratul autor.

„Ştiam că juriul nu mă agreează, e o problemă de ani. Eu nici n-am vrut să participi la Eurovision în acest an, le-am spus celor de la Mandinga. Dar am făcut-o pentru ei", ne-a declarat Costi Ioniţă. Şi Mihai Trăistariu, câştigătorul locul patru la Eurovision, în anul 2006, a recunoscut că artistul Costi nu a fost niciodată pe placul juraţilor.

„L-am sunat şi l-am felicitat: «Ţi-a venit şi ţie rândul». Ani la rând l-au sabotat membrii din juriu. Nu-l înghit pentru că e manelist. Ţin minte că acum trei ani chiar îşi schimbase numele, se semnase cu pseudonimul Umberto Tomasi", ne-a spus Mihai.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
curatenie, foto shutterstock jpg
suc cola suc acidulat bauturi carbonatate shutterstock 361921463 jpg
Pensie - teapa online - frauda bancara - pensionar - telefon - card FOTO shutterstock
pompieri smurd jpg
caine istock jpg
dieta fructe fibre depositphotos1 jpeg
makri alamy1 jpeg
kitt muzeu volo jpg
image
image