Cristi Pulhac are trecere la manechine

Cristi Pulhac are trecere la manechine

Ultima actualizare:

Transferul în Spania, la Hercules Alicante, nu i-a adus lui Cristi Pulhac doar un salariu mult mai mare decât cel pe care îl câştiga în Ştefan cel Mare, ci şi o nouă iubire. Fostul dinamovist este îndrăgostit până peste cap, iar aleasa inimii sale se numeşte Raluca Alexandrescu.

În vârstă de 23 de ani, aceasta este de profesie manechin, iar de curând a apărut într-un pictorial incendiar în revista dedicată bărbaţilor FHM. Tânăra nu se mulţumeşte însă cu statutul de iubită de fotbalist şi are planuri mari de viitor.

De mică, apetisanta brunetă şi-a dorit să aibă propria emisiune de divertisment, iar pentru ca dorinţa să i se împlinească mai repede, a urmat şi cursurile unei şcoli de televiziune.

Cristi şi Raluca s-au cunoscut printr-un prieten comun în urmă cu două luni, iar între ei a fost dragoste la prima vedere. Se înţeleg de minune, vorbesc de câteva ori pe zi la telefon, îşi trimit zeci de mesaje pe zi, iar miile de kilometri care îi despart nu par a fi o piedică în calea iubirii lor.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
loto loterie istock jpg
masini vanzare automobile noi parcare foto shutterstock
Christa Pike jpg
maturator adobestock jpg
living room istock jpg
dieta fructe fibre depositphotos1 jpeg
chiuveta bucatarie freepik jpg
spacejoy c0JoR  2x3E unsplash jpg
image
image