Cu Dumnezeu în Africa!

Ultima actualizare:

Despre Africa de Sud se obişnuieşte să se spună că este capătul pământului! Comunitatea românească de aici numără aproximativ 3.000 de suflete, răspândite la Johannesburg, Cape Town, Pretoria şi Durban.

Există un om care a parcurs aproape 14.000 de kilometri pentru a se pune în slujba celorlalţi. Este vorba despre părintele Răzvan Tatu (31 de ani), singurul preot al unei biserici româneşti din toată Africa, care la finalul unei slujbe de duminică ne-a povestit cum a ajuns aici.

„La începutul anului trecut m-am întâlnit la Bucureşti cu Patriarhul Daniel, la o slujbă la Mitropolie. Am intrat în vorbă cu el şi mi-a spus că există un loc vacant în Africa de Sud fiindcă preotul de acolo a plecat în Noua Zeelandă. Eu aplicasem pentru mai multe posturi din străinătate, deoarece îmi doream să fiu într-o misiune românească peste hotare. Am venit o lună, am văzut care e situaţia şi am decis să accept postul", spune Părintele Răzvan. Împreună cu soţia şi băieţelul, el s-a întors în iulie 2009 la Johannesburg, unde stă şi acum. Între timp i s-a mai născut o fetiţă, care are trei luni.

Din diverse donaţii făcute în ultimii ani s-au strâns vreo 70.000 de euro, bani care au ajutat la achiziţionarea unui teren între Johannesburg şi Pretoria.

Printre donatori s-a aflat şi patronul Stelei, Gigi Becali, care a contribuit cu 10.000 de euro. Acum e nevoie de vreo 100.000 de euro pentru ca pe locul cumpărat să se ridice o biserică.

În momentul de faţă, părintele ţine slujbele la o capelă care aparţine bisericii greceşti şi care, duminica, o lasă gratis românilor. La Liturghie vin cam 20-30 de români săptămânal.

Citeşte şi:

O întâmplare pe zi la Mondiale: Vreau să fiu muncitor în Africa de Sud!

O întâmplare pe zi: "Mass media din Africa de Sud"

O întâmplare pe zi la Mondiale: Vuvuzelarii

O întâmplare pe zi: Cum se trăieşte cu mai multe neveste



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mirosuri neplacute Asa poti avea o casa parfumata si primitoare  Sursa foto shutterstock 1892880535 jpg
radha bivol apa record jpg
intarzieri trenuri 696x522 jpg
Luxemburg, foto Shutterstock jpg
Ciprian Ciucu FOTO Profimedia
Riyadh, foto Shutterstock jpg
Pier Bertig, foto Facebook jpg
mamaliga shutterstock 2040870758 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net