Culio, bătut de Baros!

Culio, bătut de Baros!

Ultima actualizare:

Atmosfera din lotul grupării "Cim Bom" se transformă pe zi ce trece într-una incendiară. N-a fost de-ajuns că şirul de rezultate negative au făcut ca echipa lui Hagi să se zbată ruşinos în mediocritate, iar tehnicianului român să i se ceară tot mai insistent demisia.

"Capacul" a fost pus sâmbătă, după eşecul cu Istanbul B.B. (1-3), când argentinianul Culio s-a contrat la scenă deschisă cu colegul său, cehul Milan Baros. Conform martorilor oculari citaţi de presa de pe Bosfor, fostul mijlocaş al lui CFR Cluj a ieşit destul de şifonat din acest "meci", echipa medicală a Galatei muncind serios pentru a-i şterge urmele de sânge.

De unde a pornit scandalul? De la o banală fază din ultimele minute ale partidei, la care Culio a preferat o finalizare indivi­­du­­ală. "De ce nu mi-ai pasat?", i-a reproşat Milan Baros argentinianului. "Nu erai prea bine plasat!", a ripostat "Draculio", sugerându-i atacantului ceh să-şi vadă de propriile erori.

Fire impulsivă, Baros a aşteptat intrarea la vestiare pentru a-l pune la punct pe Culio, pe care l-a lovit în zona feţei, provocându-i o uşoară hemoragie. Conflictul putea degenera dacă cei doi "lei" n-ar fi fost calmaţi de coechipieri.

Miercuri, zi decisivă pentru «Rege»

Tensiunile de la echipă n-au picat deloc bine pentru Gică Hagi, cu două zile înainte de returul cu Gaziantepspor din sferturile Cupei Turciei, de miercuri (ora 20.00, Sport.ro).

După 2-3 în turul de la Gaziantep, tehnicianul are nevoie de linişte pentru a forţa intrarea în semifinale, singura cale prin care Galata mai poate ajunge în cupele europene. În caz contrar, sezonul echipei e compromis total, iar cu Hagi se poate întâmpla orice, inclusiv să fie dat afară.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Loc de parcare cu abonament jpg
loto
image png
Lidl Bulgaria supermarket FOTO Shutterstock
Holly Ditchfield jpg
image png
pexels falcons 8993781 jpg
Design fără titlu (5) png
image
image