Culio: "Galatasaray mi-a dat un salariu foarte bun"
"Sunt extrem de fericit, încă nu îmi vine să cred că am ajuns la Galatasaray. Totul s-a întâmplat foarte repede, abia ieri am aflat că trebuie să vin în Turcia. Nu am stat pe gânduri, am acceptat pe loc oferta. Sunt fericit că voi lucra cu Hagi, sper să îi răsplătesc încrederea. Voi pleca azi în Antalya să mă alătur lotului. Sper să ajungă şi Mutu la Galatasaray. Mulţumesc Clujului pentru că mi-a dat şansa să joc în Europa, le voi rămâne mereu dator. Galata mi-a dat un salariu foarte bun. Nu ştiu dacă va veni şi Mutu aici, dar dacă va veni va fi foarte bine", a declarat Culio.
Culio ar urma să se alăture noii sale echipe, în această seară, în cantonamentul din Antalya. Cotidianul Milliyet notează că negocierile dintre cele două grupări au început de la suma de 3 milioane de euro, iar în cele din urmă, cu intervenţia lui Hagi, suma acceptată de clujeni a fost de 1,5 milioane de euro.
Conform ajansspor.com, directorul sportiv al clubului Galatasaray şi impresarul Victor Becali au negociat, miercuri seară, la Istanbul, un transfer al lui Mutu, ajungând la un acord, dar decizia finală în acest caz urmează să fie luată de preşedintele grupării Adnan Polat.