Cum a reuşit Bianca să-l scoată din minţi pe Dan Capatos!
Mai nou, atunci când apare într-o emisiune TV, Bianca Drăguşanu are şi condiţii! La ultima emsiune la care a fost invitată de Dan Capatos, roşcata a spus că nu îl onorează dacă nu va fi prezent şi Cătălin Botezatu. Detaliile au fost scoase la iveală chiar de prezentatorul Cristi Brancu, pe blogul personal.
Toată întâmplarea a avut loc în urmă cu două săptămâni, când Dan Capatos a invitat-o pe fosta lui asistentă să discute despre cearta cu Cătălin Botezatu. Şi cu toate că încă se află sub contract cu Antena 1, vedeta a făcut mofturi, spunând că nu apare dacă nu e şi designerul în platou.
Cătălin şi Bianca Drăguşanu s-au certat de atâtea ori încât probabil nici ei nu mai ţin minte. Înainte să vină la Capatos, cei doi şi-au transmis replici acide din cauza faptului că roşcata a declarat că atât designerul, cât şi Denisa Nechifor vor să-şi facă publicitate pe spatele ei, după ce aceştia au susţinut în presă că Bianca s-a despărţit de iubitul ei, Adrian Cristea.
Revoltat, Cătălin a declarat că niciodată nu a dorit să facă asta. Mai mult, designerul a ţinut să sublinieze că el a fost cel care a lansat-o pe Bianca în showbiz.
Confruntarea dintre Cătălin şi Bianca a avut loc la Capatos, dar înainte de asta, în culise, Bianca a reuşit să-l scoată din minţi cu fiţele ei pe fostul ei şef, după cum a povestit Cristi Brancu pe blogul personal. "Întâlnire simpatică între Botezatu şi Capatos, in culise, după ce Cătălin ieşise de la emisiunea mea, iar urma să înceapă show-ul peste un minut. Cei doi au bodogănit-o pe Bianca Drăguşanu, care a dorit ca, la ultima emisiune în care venit pe canapaeaua lui Dan, sa fie şi Botezatu în direct, dar doar pentru a-l ataca iar!"
Prezentatorul emisiunii Agentul VIP era de faţă la incident, aşa că nu s-a abţinut şi le-a spus verde în faţă atât lui Botezatu, cât şi lui Capatos: "De ce vă enervati, băieţi? Nu voi aţi creat-o? Unul a lansat-o, altul a făcut-o vedetă la TV!". S-au uitat niţel urât şi au tăcut."
Brancu mai spune că cei de la Antenă nu prea au cum s-o «reprofileze» pe Bianca, motiv pentru care o mai pun să facă una alta: "Ca să n-o piardă, trustul pare să o trimită la citit ştiri pe la gsp. Dar asta e meserie grea, trebuie să fii serioasă. Nu cred ca va dura... Dacă va fi."