Cum rămâi fără casă: eşti ameninţat, bătut şi ţi se fură identitatea

Ultima actualizare:

    Terenul a atras atenţia la numeroase persoane dubioase datorită valorii imobiliare foarte mari
Terenul a atras atenţia la numeroase persoane dubioase datorită valorii imobiliare foarte mari

Bătrânul proprietar al casei de pe strada Morilor, numărul 130 a fost bătut de indivizii care doreau să i-o vândă şi astfel a ajuns pe străzi. Poliţiştii gălăţeni l-au internat la Centrul Medico Social de la Pechea, considerându-l caz social, cu toate că octogenarul avea o casă care valorează câteva sute de mii de euro.

În spatele intereselor celor care puseseră ochii pe imobilul de pe strada Morilor, numărul 130, se ascunde drama lui Gheorghe Bălănuţă, octogenarul care a ajuns la bătrâneţe să fie torturat pentru a renunţa la casă şi la terenul aferent acesteia.

Potrivit rechizitoriului întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, bătrânul a fost contactat de mai mulţi indivizi, care au încercat să-l determine să le vândă casa la un preţ derizoriu, iar când acesta a refuzat, au început să-l agreseze sistematic.

Erau atât de violenţi încât bietul om nu a mai rezistat şi în cele din urmă s-a refugiat pe străzi. Vagabondând, aşa a fost găsit de poliţişti, care, în lipsa altor date despre Gheorghe Bălănuţă, au considerat că este om al străzii şi l-au trimis la Centrul Medico-Social de la Pechea.

Când au văzut că nu îl pot convinge să le cedeze proprietatea asupra imobilului, Maricel Harabagiu, unul dintre autorii tentativei de escrocherie imobiliară, a vorbit cu un cerşetor din localitatea gălăţeană Suceveni, Vasile Zamfir, pe care l-a convins să se dea drept Gheorghe Bălănuţă, scrie Adevărul.

Notarul a legalizat înşelăciunea

Momentul culminant al escrocheriei s-a consumat la un notariat din localitatea gălăţeană Bereşti, unde s-au prezentat Georgică Bulete, care acceptase să se recomande drept nepotul bătrânului şi Vasile Zamfir, care a substituit identitatea lui Gheorghe Bălănuţă.

Deşi avea în faţă alte persoane, actele de identitate au fost falsificate, iar notarul Zâna Barău şi-a dat acceptul pentru întocmirea unei procuri în baza căreia Bulete primea acceptul să vândă casa şi terenul de pe strada Morilor, numărul 130, din Galaţi.

„Mi-a prezentat cartea de identitate şi nu am avut dubii că nu ar fi aceeaşi persoană. Avea şi un certificat medical, din care rezulta că avea discernământ şi poate semna acte notariale", a declarat notarul Zâna Barău la Poliţie.

Deputatul Mihail Boldea, despre care Parchetul susţine că este implicat în tentativa de escrocherie, ne-a declarat că, de fapt, bătrânul era bătut chiar de către fiul său, Georgel Bălănuţă, iar la secţia 1 de Poliţie ar exista şi o declaraţie a octogenarului în acest sens.

Gheorghe Bălănuţă nu ne mai poate spune cine l-a bătut de fapt pentru că a murit în decembrie 2009, la fel ca şi Vasile Zamfir, cerşetorul care acceptase să îi fure identitatea.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cea mai scunda femeie cea mai inalta femeie guinness world records jpg
prison puzzle jpg
coltea jpg
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image png
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
WhatsApp Image 2024 11 21 at 22 31 59 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net