Dacia 1310, numai bună de traficat ţigări
Fenomenul contrabandei cu ţigări nu a fost stopat! Arestările vameşilor din Caraş-Severin şi condamnarea mai multor contrabandişti au schimbat regulile la frontiera cu Serbia. Contrabandiştii au găsit o soluţie ieftină pentru transportul "mărfii".
O metodă prin care "afacerile" contrabandiştilor să nu fie pierdute în totalitate a început să funcţioneze. Aceştia trec frontiera cu maşini dintre cele mai ieftine, în cazul în care sunt prinşi prejudiciul să fie minim.
Câteva autoturisme vechi au fost confiscate şi se află în Vama Naidăş
Daciile 1310 sunt soluţia. Astfel de maşini sunt ieftine şi au destule locaşuri care permit ascunderea ţigaretelor. Portierele, scaunele, plafonul sau podeaua sunt cele mai dese găselniţe ale comercializanţilor de tutun neautorizat. Este şi cazul unei bătrâne Dacii oprite pentru control pe drumul dintre Oraviţa şi Moldova Nouă.
În locaşuri special amenajate, oamenii legii au găsit 3.400 de ţigarete cu timbru sârbesc. "Persoanele în cauză au declarat că au achiziţionat ţigările din Serbia cu intenţia de a le comercializa pe piaţa "neagră". Ţigaretele, în valoare de 850 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării, autoturismul a fost şi el confiscat", a declarat comisarul Florin Crăciun de la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Caraş-Severin.
Pachetele cu ţigări au fost dosite în portiera bătrânei Dacii
... şi în pardoseala maşinii
Contrabandiştii folosesc şi altă metodă pentru transportul ţigărilor. Aceştia lasă baxurile de ţigări în zona verde de la graniţa cu Serbia, printre tufişuri, şi le ridică, speculând momentele de neatenţie ale poliţiştilor de frontieră.
29 de arestaţi la Vama Naidăş
Descinderile DNA-ului în Vama Naidăş, judeţul Caraş Severin, din 8 februarie, s-au soldat cu arestarea a 29 de persoane.
Atunci, au fost "ridicaţi" patru ofiţeri de poliţie de frontieră, printre care Valentin Bărăgan, şeful Punctul de Trecere a Frontierei Naidăş, 20 de agenţi şi 5 lucrători vamali.
Cei 29 sunt acuzaţi că luau mită de la contrabandiştii de ţigări: un euro pentru fiecare cartuş băgat illegal în ţară. Alţi trei oameni ai legii au ajuns, la 11 martie, în spatele gratiilor, ca urmare a dezvăluirilor făcute în faţa anchetatorilor de către membrii grupării Halăs, cunoscute a fi una dintre cele mai bine organizate reţele de contrabandă cu ţigări, din zona Naidăş-Oraviţa.