Dan Diaconescu, chef de ziua lui cu 200 de invitaţi
Dan Diaconescu a dat “chef de chef” la aniversarea a 42 de ani. Otevistul a spart peste 20.000 de euro, adică echivalentul a trei maşini Logan ca să-şi distreze cei peste 200 de invitaţi.
O locaţie ascunsă, la marginea Bucureştilor. Dan Diaconescu a ales să-şi cinstească prietenii miercuri seara, în comuna Clinceni, la Baza Belvedere.
Fotoreporterii Click! l-au surprins pe otevist când a sosit la cârciumă, puţin înainte de ora 20.00. Printre cei peste 200 de invitaţi s-a aflat, conform angajaţilor localului, şi Adrian Sârbu, boss-ul ProTV.
Dan Diaconescu, la petrecerea aniversară
Situat central, în jurul mesenilor, Diaconescu a râs toată noaptea şi s-a simţit mai tânăr ca niciodată.
Febra pregătirilor. După ora 19.00, la localul “Belvedere” a început agitaţia
Cel putin aşa susţine administratorul restaurantului Belvedere, domnul Nelu, care a petrecut cu invitaţii, alături de sărbătorit, până la cinci dimineaţa.
Diaconescu şi-a tratat invitaţii cu sushi, sarmale, berbecuţ la proţap, mititei şi cârnaţi.
Familia i-a fost alături. De la petrecere nu au lipsit nici iubita sa Emi, nici mama acesteia
"Responsabili" cu distracţia şi muzica au fost cântăreţii Irina Loghin, Elena Merişoreanu, Cornelia Catanga şi Mărioara Gheorghe, mama solistei Elena Gheorghe.
Mai citeşte:Dan Diaconescu şi-a găsit naşul: «Un taxi mi-a îndoit bara la Rolls Royce!»Câştigătorii caselor de la OTV, aruncaţi în stradă?Dan Diaconescu, audiat în dosarul «Elodia»
Cu toate că mai mult de jumătate dintre cei prezenţi au fost femei, pe primul loc la băuturile consumate în cantităţi mari s-au situat tăriile.
Un lucru simplu de remarcat, după cele două damigene de vin, de 50 de litri fiecare, rămase neatinse.
Aici au petrecut până la 5.00 dimineaţa. Administratorul complexului,Nelu, ne-a arătat cum i-a întâmpinat pe invitaţii lui Diaconescu