Dan Petrescu: "MM Stoica rămâne la Urziceni! Şi la anul se vor bate la titlu!"
Antrenorul lui Kuban Krasnodar, Dan Petrescu, rămâne alături de fosta sa echipă, Unirea Urziceni, despre care spune că are şanse reale să câştige titlul în sezonul viitor.
"Nu trebuie să fiu eu mândru de Unirea, trebuie să fie patronul şi antrenorul. Fără Unirea Urziceni nu ajungeam aici şi nu aveam un nume ca antrenor. Am spus când am plecat că e mai bine să plec şi până la urmă s-a dovedit că e adevărat. Am plecat la momentul oportun. Dacă s-ar termina campionatul acum, aş promova! Din câte ştiu eu Mihai Stoica rămâne 100% la Unirea şi sunt sigur că anul viitor se va bate la titlu. Mă bucur şi pentru Selymeş şi pentru Sportul. " , a spus Dan Petrescu la gstptv.
"Lucescu jr. e omul potrivit la locul potrivit"
"Am văzut foarte puţin din meciurile naţionalei, dar eu sunt fan Răzvan Lucescu şi sper să rămână în continuare selecţioner. Cred că este omul potrivit la locul potrivit. Orice antrenor care nu are rezultate, are parte de acelaşi tratament, nici Răzvan nu face excepţie. Noi am făcut egal cu Tunisia la Mondiale şi am fost criticaţi dur. Am bătut 4-0 în Islanda şi s-a spus că am bătut 'pescarii'. Nici noi nu am fost prea lăudaţi. Şi noi eram la fel de criticaţi, dar aveam rezultate. Nu sunt de partea lui Răzvan, ci de partea României. Nu cred că sunt atacuri, fiecare spune ce simte. " , a încheiat Petrescu.