Daniela Györfi, pune-ţi silicoane mai uşoare!

Ultima actualizare:
Îşi urăşte sânii  din Playboy
Îşi urăşte sânii din Playboy

Daniela Györfi (43 de ani) a fost prima vedetă din ţară care a apelat la implanturi mamare, în 1999, iar de atunci le-a mai schimbat de două ori. Deunăzi, solista spunea că dacă s-ar opera din nou, ar cântări mai puţin, căci actualele ei silicoane sunt cam grele, de 800 ml. Medicul estetician îi dă câteva sfaturi, pentru a arăta mai bine, dar şi mai uşoară.

Solista se încăpăţânează, după ce a adus-o pe lume pe fetiţa ei, Maria (9 luni), să ajungă la silueta de odinioară.

Deşi pe zi ce trece este tot mai slabă, Daniela Györfi tot nu este mulţumită şi se bucură ca un copil când vede că acul cântarului arată cu ceva grame mai puţin:

„Dacă mi-aş scoate silicoanele, aş fi şi mai uşoară. Acum am 49 de kilograme, cu tot cu impanturi şi aş vrea să mai slăbesc încă vreo două", ne- a spus ea, zilele trecute.

În caz că va intra din nou pe mâna unui medic estetician, Daniela va cântări ceva mai puţin, dar sânii ei ar fi mai fermi:

„Ea poate sa aleagă proteze cu greutate mai mică, de 350 ml, dar cu un profil mai mare (Ultra High Profile).

Acestea sunt mai uşoare însă, pentru că au profilul mai bombat, dau impresia unor sâni la fel de mari precum cei cu proteze de 400 ml", ne-a declarat Adriana Frăţilescu (foto stânga), medic estetician la „Perfect Lines".

În caz că pe artistă o deranjează şi aspectul bustului, visând la unul mai ferm, există câteva soluţii rapide:

„Dacă o deranjează faptul că pielea s-a lăsat, îşi poate păstra protezele actuale, dar să recurgă la un mini lifting.

Acesta constă în decuparea unui cerc de piele în jurul areolei sânului. Prin aducerea pielii spre areolă, se va crea liftingul mult dorit, fără cicatrice, pentru că alipirea se va face la marginea areolei", ne-a mai spus Adriana Frăţilescu.

Îşi urăşte sânii din Playboy

Daniela Györfi şi-a facut prima operaţie estetică în anul 1999, însă, dezamăgită de rezultatul pe care l-am putut vedea şi în revista “Playboy”, i-a făcut o nouă vizită chirurgului estetician.


    Îşi urăşte sânii  din Playboy
Îşi urăşte sânii din Playboy

Dar cea de-a doua operaţie n-a încântat-o, astfel că a apelat şi la cea de-a treia intervenţie chirurgicală.

Daniela nu e singura vedetă care şi-a operat bustul de mai multe ori, Oana Zăvoranu şi Mădălina Radu fiind şi ele campioane.

«O zi beau apă, o zi mănânc banane»

Click! v-a prezentat, în exclusivitate, dieta "sinucigașă" pe care a ținut-o Daniela Gyorfi și cu ajutorul căreia a reușit să slăbească 13 kilograme.

"Nu pot spune că am ţinut dietă. Pur şi simplu nu am mâncat. M-am înfometat. Spun sincer că, dacă vrei să scapi de burtă, asta este singura variantă.

Eu beau o zi numai apă, a doua zi mănânc pepene roşu, apoi iar beau apă, următoarea zi mai mănânc ceva, o banană, o salată.

A funcţionat, la mine a dat rezultate. Mă simt bine, n-am leşinat, pentru că am multă activitate. Doar glicemia îmi e scăzută", ne-a declarat artista în urmă cu o lună.

Mai citeşte:

Daniela Gyorfi s-a urcat pe cântar, în direct. Află câte kilograme are! FOTO

Mai sexy ca niciodată! Ce bună e Daniela Gyorfi la 43 de ani! - FOTO

Daniela Gyorfi afirmă că a văzut o stafie

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charles, Camilla, Charlotte, Kate, William, George, Louis, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net