Daniela Vlădescu: «Şi ca iubită a lui Nicu Ceauşescu tot am stat la cozi»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Daniela Vlădescu, fosta iubită a lui Nicu Ceauşescu, nu a beneficiat nici pe departe de vreun statut privilegiat, în Epoca de Aur. La fel ca toţi ceilalţi şi ea s-a confruntat cu vremurile grele, stând la cozi interminabile la brânză. L-a iubit la disperare, iar acum îi reproşează doar că nu i-a întors sentimentele.

Celebra soprană a şocat cu cartea sa „Îngerul de pe umărul meu", care s-a bucurat de succes încă de la lansare.

Cel mai interesant capitol este însă cel în care Daniela îşi deschide sufletul şi vorbeşte despre marea iubire a vieţii ei, Nicu, fiul dictatorului Nicolae Ceauşescu.

Inima ei bătea doar pentru Nicu, aştepta cu înfrigurare un telefon din partea lui, un semn cât de mic. Singurul lucru pe care i-l reproşează este faptul că nu a putut să o iubească la fel de mult pe cât l-a iubit ea.

Huiduit de mulţi, Daniela îl prezintă pe Nicu drept un bărbat foarte sensibil, dar interiorizat, disperat de faptul că Elena, mama lui, îi urmărea orice mişcare: „Se spunea că Nicu era un beţiv incurabil. Ştiţi cât bea el la o masă de seară la care ne aşezam la ora 20.00 şi sporovăiam până la 23.00-24.00? O sticluţă de vin alb de 300 ml făcută şpriţ cu 2 sticle de Borsec de jumătate de litru fiecare, timp de 4-5 ore", a povestit vedeta, pentru "Adevărul de seară".

Relaţia cu un om atât de important la acea vreme nu i-a adus însă privilegii: "Nu am avut un nivel de trai mai special decât al altora! O luam pe mama şi stăteam noaptea la coadă la brânză".

Daniela nu are nici un obiect drept amintire de la fostul iubit, singurele cadouri pe care le primea de la el fiind florile: „Şi nici acelea nu le primeam din mâna lui, mi le trimitea prin cineva", spune ea, mâhnită.

A aflat de la el taine familiale nerostite până azi de nimeni, l-a descoperit altfel decât cum îl ştiu oamenii: „Era un copil mare, înspăimântat, neînţeles, sensibil. Recita din Mihai Eminescu, Nichita Stănescu şi Adrian Păunescu" dezvăluie Daniela Vlădescu.

După ‘89, Daniela Vlădescu a fost trecută pe "linie moartă": „Am fost nevoită să cânt în restaurante pentru a-mi câştiga existenţa".

Şi-a ascuns dragosteade părinţi

"Acum 25 de ani îmi era ruşine să le mărturisesc şi părinţilor că mă întâlneam cu fiul cel mic al «dictatorului» sau «odiosului»."

"Drept răsplată pentru o aşa «relaţie» am fost obligată să renunţ la ce iubeam atât de mult: la cariera mea în televiziune şi la scenele teatrelor din ţară."

"Dar iubeam, şi nu îmi păsa. Descoperisem că un om, pe care toţi îl condamnau, era de fapt un copil mare, înspăimântat, neînţeles, sensibil. "

"Am aflat de la Nicu, mai apoi, că mulţi dintre prietenii lui l-ar fi sfătuit să-şi omoare părinţii şi să le ia locul, că cei ce fuseseră «aflaţi», fuseseră elegant înlăturaţi, cu contracte prin Irak, Baia Mare sau Italia."

Nu am nici măcar o fotografie de la el

Daniela nu a fost răsfăţată de fiul dictatorului cu daruri scumpe:“Niciodată nu mi-a dăruit nimic foarte costisitor, ci doar flori. Nu am de la el nici măcar o fotografie”.

Plângea de dorul lui

Daniela îl vedea destul de rar pe Nicu, care fusese mutat la Sibiu: „Îl vedeam o zi pe lună sau chiar la două luni... Aşteptam lipită de aparat, închisă în casă ...nu-mi dăduse numărul de acolo. Adormeam plângând. Am plâns atât de mult încât am făcut noduli pe corzile vocale. M-am operat şi am început să plâng iar. Trăiam pentru acea zi pe lună când venea în Bucureşti", ne-a mărturisit soprana într-un alt articol publicat la 23 noiembrie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net