Dau 1.500.000 $ pe parfum, în două luni

Dau 1.500.000 $ pe parfum, în două luni

Ultima actualizare:

Numai pe parfum, Sara Al Amoudi a ajuns să cheltuiască suma uriaşă de 1,5 milioane de dolari (5 milioane lei) în două luni. Femeia misterioasă, care spune că s-a căsătorit la vârsta de 13 ani cu un bărbat al cărui nume nu îl poate divulga pentru că se teme pentru viaţa sa şi a fetiţei ei, de 13 ani, a cerut ajutorul medicilor pentru a o ajuta să nu mai "toace banii aiurea".

Ea a adăugat că, în Arabia Saudită, e considerată "criminală", pentru că a avut o relaţie adulterină, de aceea familia îi trimite bani de buzunar în valize. În orice moment are în covorul de sub pat între 150.000 $ (500.000 lei) şi 600.000 $ (1,9 milioane lei). Prinţesa, cu vârsta de 31 de ani, a fost acuzată că ar fi de fapt o prostituată etiopiană şi a fost chemată în instanţă, la Londra, de Ian Paton (45 de ani) şi Amanda Clutterbuck (56 de ani), care susţin că au fost înşelaţi de aceasta.

Ca să demonstreze că este o bogătaşă, femeia a venit la tribunal, într-un Rolls Royce. Îmbrăcată într-o burka neagră, care îi acoperea gura, Sara s-a plâns că Paton i-a fost amant şi că l-a părăsit pentru că i-ar fi furat 7,6 milioane $ (circa 26 milioane lei). Acum, el s-ar fi asociat cu Amanda pentru a o acuza pe nedrept de înşelătorie.

Click! spune

Dependenţa de cumpărături sau oniomanie este o tulburare psihică. Euforia urmată de cumpărături e urmată de sentimentul de culpabilitate. Cumpărăturile sunt ascunse sau distruse de cel căruia îi e ruşine de dependenţa sa. Se recomandă terapii pe bază de medicamente.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
chiuveta bucatarie freepik jpg
spacejoy c0JoR  2x3E unsplash jpg
Ceas - schimbarea orei - ora de iarna FOTO Mediafax
image png
aeroport foto pixabay jpg
Ora de iarna FOTO Shutterstock jpg
politie spania istock jpg
sarpe png
image
image