David Guetta vine la Bucureşti, într-un concert pe 15 octombrie, la Romexpo
Evenimentul va avea loc la Romexpo, una dintre cele mai mari săli din România, unde va fi folosit un sistem de sonorizare de nivel mondial şi o tehnică de lumini care cuprinde o serie de elemente vizuale unicat, informează Mediafax.
Datorită succesului imens al celui de-al patrulea album semnat David Guetta - "One Love", apărut în august 2009 -, turneul de succes al acestuia continuă. Discul, la care au contribuit staruri precum membrii trupei Black Eyed Peas, Akon şi Kelly Rowland, se menţine în fruntea clasamentelor de vânzări şi al pieselor dance, cele mai bune cântece fiind difuzate permanent de radiourile şi televiziunile muzicale.
Pentru concertul din 15 octombrie, biletele pot fi achiziţionate din reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange şi Vodafone, Domo, librăriile Humanitas şi Cărtureşti) şi de pe www.eventim.ro. Primele 1.000 de bilete vor avea un preţ special de 95 de lei, următoarele bilete, până la cel cu numărul 5.000, fiind puse în vânzare la preţul de 110 lei. După epuizarea celor 5.000 de bilete, tichetele cumpărate în avans până în ziua evenimentului vor costa 120 de lei, iar la intrare vor fi disponibile la preţul de 135 de lei.
Organizatorii au scos la vânzare şi bilete VIP, în număr limitat. Posesorii biletului Gold VIP, în valoare de 300 de lei, pot savura evenimentul din spaţiul special amenajat lângă scenă, cu băuturi speciale, iar cei care achiziţionează biletul Silver VIP, în valoare de 160 de lei, vor avea un loc asigurat în galeria de vizavi de scenă.
Evenimentul este organizat de Deadcode Production, în parteneriat cu Festivalul Peninsula.