Degeaba aţi deschis noaptea că n-avem bani să cumpărăm
Odată cu apropierea Sărbătorilor, majoritatea supermarketurilor din Capitală au schimbat programul de funcţionare, pentru a le permite bucureştenilor să-şi facă shopping-ul la orice oră doresc.
Reprezentanţii retailerilor susţin, însă, că vânzările pentru această perioadă sunt mai mici decât în anii trecuţi, fiindcă românii nu mai aruncă banii pe orice.
Un alt motiv este acela că, spun ei, s-au făcut foarte multe disponibilizări pe parcursul lui 2009, iar sindicatele nu mai dispun de acelaşi buget de cheltuieli pentru angajaţi în perioada Sărbătorilor, ca în anii trecuţi.
„Nici românii nu mai aruncă banii pe orice. Sunt mai strânşi la buzunar, din cauza situaţiei economice", ne-a spus un reprezentant al reţelei de magazine Carrefour.
Decembrie 2008. Bucureştenii se călcau în picioare în magazinele Carrefour pentru a face cumpărături .
Magazinele Carrefour din Capitală sunt deschise până la ora 24.00 în perioada 9-23 decembrie.
Magazinele Metro sunt deschise non-stop până pe 24 decembrie.
Magazinele Real au program non-stop până pe 23 decembrie, pe 24 decembrie magazinele se închid la ora 18.00.
Magazinele Cora au program prelungit până la ora 2.00 între 18 şi 22 decembrie, iar ca ofertă de Crăciun, magazinele se deschid pe 23 decembrie la ora 7.00 şi se închid pe 24 decembrie la ora 18.00.
Magazinele Selgros sunt deschise până la ora 24.00 până în 23 decembrie.