Devoratoarea de fotbalişti!
Din ce în ce mai mulţi fotbalişti au început s-o „atace" pe Marina Dina. După Torje, Pulhac şi Piţurcă jr., băieţi despre care s-a scris că vedeta Playboy i-ar fi stors de energie, acum a venit rândul lui Toja, Daminuţă, Adi Cristea şi Adrian Ropotan să-şi încerce norocul.
Dacă măreşte puţin ritmul cuceririlor printre „fotbaliştii gagicari", Marina Dina se poate prezenta liniştită cu un unsprezece la turneul final al Campionatului Mondial de anul viitor.
Relaţia cu Piţurcă Junior, dar şi presupusele aventuri cu Torje şi cu Pulhac au transformat-o pe frumoasa blondă în ţinta preferată a tuturor fotbaliştilor care activează prin Liga lui Mitică, dar a stârnit şi interesul unor „stranieri".
Pentru că nu au putut să ajungă la vedeta Playboy prin intermediul cunoştinţelor comune, craii Adi Cristea, Toja, Daminuţă şi Adi Ropotan au încercat să o cucerească pe asistenta lui Mihai Morar, la emisiunea „Răi da buni", pe internet.
Adrian Ropotan, (24), Dinamo Moscova
Adrian Cristea, (27), Dinamo Bucureşti
Juan Carlos Toja, (24), Steaua Bucureşti
Cristian Daminuţă, (19), FC Modena
Cei patru crai i-au cerut Marinei prietenia pe pagina acesteia de Hi5 şi, de îndată ce au fost acceptaţi în lista de prieteni, au „bombardat-o" cu o sumedenie de complimente.
Cum fotbaliştii nu au mai fost băgaţi în seamă, mesajele lor rămânând fără răspuns, ei au renunţat să o mai caute pe Dina.
„Dintre toţi, îl ştiu doar pe Ropotan, este singurul pe care l-am cunoscut din acest lot. Avem chiar şi prieteni comuni, Dacian Varga fiind unul dintre ei", a declarat Marina, pentru Click!
Părăsită de Piţurcă Junior după ce se ataşase de el, blonda nu crede că va mai avea o relaţie cu vreun fotbalist.
„Habar n-am dacă cei care vor să mă agaţe pe Internet sunt chiar acele persoane. Există şi posibilitatea ca altcineva să se ascundă în spatele acestor fotbalişti, tineri care caută aventuri. Eu am fost cu un singur fotbalist, Piţurcă Jr, de restul nu mă interesează", ne-a mai spus Marina.
Îşi va pune silicoane mari!
Criticată pentru aspectul inestetic al bustului, cu implantul vizibil la sânul stâng, Marina Dina va merge luna aceasta la cabinetul medicului estetician pentru o nouă intervenţie chirurgicală.
"Am fost la consultaţie şi, dacă nu mă operez cât mai repede, s-ar putea să am probleme de sănătate, căci am implantul alunecat. Este vine mea că am ajuns în această situaţie, pentru că nu am avut grijă de mine: nu am purtat bustiera şi am făcut efort, deşi nu aveam voie", a povestit Marina, pentru Click!
Mai citeşte:
Marina Dina, călugăriţă cu sânii pe afară!Ce trupă sexy şi-a făcut Marina Dina!Marina Dina, somată de Antena 1 să renunţe la muzicăMarina Dina are un tatuaj imens deasupra fundului!Marina Dina s-a răzgândit: nu-şi mai schimbă sânii!Marina Dina şi-a pus silicoane pe semnătură
Vezi aici galerie foto - Marina Dina, sexy-călugăriţă
Vedeta s-a certat timp de câteva săptămâni cu medicul George Ciolacov în privinţa noilor silicoane şi, până la urmă, s-au pus de acord să-i pună implanturi de 330 ml.