Dezbrăcatu’ stă acasă doar în weekend

Dezbrăcatu’ stă acasă doar în weekend

Ultima actualizare:

„Adevărul": De câte ori ţi-ai complicat existenţa?

Codruţ Kegheş: Am momente în care consider viaţa complicată, pentru că nu ştiam că vine criza. Dacă ştiam, investeam toţi banii pe care îi aveam acum trei-patru ani în sticle goale, aşteptam să crească garanţia la sticle şi, peste cinci ani, după ce trecea criza, mă duceam să le duc înapoi.

Dar pe a altora?

Păi pe a lu' nevastă-mea nu i‑am complicat-o, i-am uşurat‑o. Şi nici pe a altora nu am complicat-o.

Întrebări care te stresează?

Mă enervează întrebarea „Unde ţi-e fularul?" şi constatarea „Eşti mai înalt decât la televizor".

Ce crezi, a fost omul pe Lună sau evenimentul a fost regizat într-un studio?

La ce imaginaţie bolnavă am eu, cred că a fost pe Lună şi mai cred că în următorii 10 ani se vor construi cartiere ANL acolo. Aşa că ne vom duce toţi pe Lună.

Ai încerca să inventezi o culoare?

Aş inventa o culoare aparent transparentă care, în funcţie de starea pe care o ai, de energia pe care o emani, să-ţi coloreze faţa. De exemplu, eu în fiecare dimineaţă îmi creez un ou energetic în care mă bag. Mă uit în sus, văd o lumină albă şi din lumina aia îmi iau energie şi îmi creez oul cu pricina, în care stau toată ziua ca să am protecţie energetică. Dar am avut o fază când, în ziua res­pectivă, mi-am creat oul şi la prânz am mâncat fasole. După ­aceea a trebuit să ies din ou, pentru că mă sufocam!

CITEŞTE AICI CONTINUAREA INTERVIULUI



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
blocuri bucuresti 1024x580 jpg
Tutankhamon png
Viorel Pașca FOTO Inquam Photos / George Calin
masina locuinta pixabay jpg
haine masina de spalat istock jpg
un bărbat a câștigat 1 milion de euro la loterie, foto Shutterstock jpg
meci spania argentina fifa instagram jpg
facebook pexels jpg
image
image