DIABOLIC: Furau bani de la persoane cu dizabilităţi pe care le ţineau captive în beci, în urină şi fecale - VIDEO

Ultima actualizare:

Linda Ann Weston,  51 de ani, Thomas Gregory, 47 ani, amândoi din Philadelphia, şi Eddie Wright, 49 de ani, un om fără casă din Texas, sunt anchetati de poliţia din Philadelphia, Texas şi Florida pentru conspiraţie criminală, atac deosebit de grav, intrare prin efracţie, răpire, atac şi punerea vieţii unei persoane în pericol, scrie ABC NEWS.

"Pe timpul investigaţiei, cel mai probabil se vor mai adăuga şi alte capete de acuzare", a spus purtătorul de cuvânt al poliţiei din Philadelphia.

Anchetatorii cred că cei patru oameni cu dizabilităţi psihice, cu vârste cuprinse între 29 şi 41 de ani, au fost aduşi din Texas, prin statul Florida, până în Philadelphia. Ei au fost găsiţi în beciul unei case. Erau subnutriţi, murdari şi loviţi.

Poliţiştii au putut comunica doar cu unul din cei patru, un bărbat de 31 de ani, care se presupune că ar fi băiatul Lindei.

Astăzi, poliţia a descoperit că nu doar cei patru oameni au fost victimele acestor minţi diabolice.

Locotenentul Roy Evers a dezvăluit că în urma unei percheziţii în casa acuzatei Linda Ann Weston s-a descoperit că femeia deţinea documente a cel puţin 50 de oameni din trei state, precum permis de conducere, carduri sociale de securitate şi împuterniciri prin care aceasta avea acces la conturile în bani ale victimelor.

"Weston, Wright şi Gregory au săvârşit o fraudă. Autorităţile încearcă să contacteze persoanele ale căror acte au fost găsite. Nu ştim dacă şi ei sunt ţinuţi în captivitate, nu cred, dar ne vom asigura ca toţi să fie în siguranţă", a spus Evers.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
erotica 4512433 1280 jpg
cat jpg
image png
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
image
actualitate.net
image
actualitate.net