Diana Dumitrescu: «De curând mi-am propus să mă las de fumat»

Ultima actualizare:

    Diana Dumitrescu nu se abţine nici la coafor
Diana Dumitrescu nu se abţine nici la coafor

Se știe că de obicei este greu să scapi de vicii. În această luptă s-a înscris și Diana Dumitrescu . Vedeta dorește să se lase de fumat și recunoaște că a avut nevoie de un impuls, care a venit în urma citirii unui articol.

Actrița s-a hotărât să se înscrie în Programul Național Stop Fumat. Soția lui Ducu Ion a promis, pe pagina personală, că își va ține la curent fanii din mediul virtual.

"De curând mi-am propus să mă las de fumat. Dar nu spunând de mâine mă las, pentru că așa nu am reușit niciodată, ci așteptam ceva. Întâmplător, am dat peste un articol care anunța faptul că luna mai este luna renunțării la fumat.

Mai mult, pe 31 mai, începând cu ora 17.30, la Universitate, va avea loc un Manifest al celor care au renunțat la fumat, susținut de cei care au reușit să nu mai consume tutun, cu ajutorul 'Programului Național Stop Fumat'.

Cred că era fix ce așteptam. Mă voi înscrie și eu în acest program și sper să funcționeze. Nu am încurajat niciodată pe nimeni să se apuce de fumat, din contră, tocmai pentru că știu ce înseamnă să fi dependent de nicotină. Eu o să încerc. Vă sfătuiesc și pe voi să faceți același lucru, dacă sunteți fumători! Dacă nu fumați, foarte bine! Să nu vă apucați. O să vă țin la curent cu pașii pe care îi voi urma după înscrierea în program!"



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
minestra foto frank farielo jpg
spanac 1 jpg
diana postica si eugen tomac jpg
pregatiri plaje litoralul romanesc (4) jpg
FOTO Facebook / Cristian Pomohaci
Infarct - atac de cord FOTO Shutterstock
masini vanzare automobile noi parcare foto shutterstock
close up large bathtub jpg
image
image