Diana Munteanu Niculescu: «Primii bănuţi i-am făcut ca florăreasă!»
Îşi împarte viaţa între emisiunea pe care o prezintă la Antena 2 şi viaţa personală. Diana Munteanu Niculescu este vedetă cu state vechi, dar şi o soţie şi o mamă dedicată în totalitate familiei.
Soţul ei, fotbalistul Cluadiu Niculescu, joacă la Universitatea Cluj. Aşa că Diana are două case. Şi un copil, David, care va împlini curând trei anişori. Cum reuşeşte să se împartă Diana între atâtea responsabilităţi ne-a mărturisit chiar ea.
Diana, nu te mai vedem pe la mondenităţi. De ce?
Aşa este, n-am mai fost de ceva vreme la vreun eveniment monden. Sunt ocupată cu David şi fac naveta la Cluj. Îmi rămâne prea puţin timp pentru asemenea activităţi.
La o filmare Antena 2, Diana a îmbrăcat costumul de stewardesă
Să înţeleg că statutul de mămică nu-ţi mai permite să te distrezi?
Ce-i drept, stau cam toată ziua cu David. Şi mă împart, practic, între două case. Nu e deloc uşor, mai ales că, în afară de Claudiu, nu am ajutorul nimănui.
Aşadar eşti o adevărată gospodină!
Da, şi îmi place. Gătesc chiar mult şi aproape zilnic, doar de călcat se ocupă o doamnă care e menajera noastră şi care mă ajută la treburile casei.
Dar mai ai timp pentru soţul tău?
Te referi la faptul că suntem amândoi tot mereu pe drumuri?
“Ei sunt băieţii mei!”. Aşa îi numeşte Diana, cu drag, pe soţul ei, Claudiu Niculescu, şi pe băiatul lor, David
Da. Alergaţi de colo-colo... Cum menţineţi aprinsă flacăra pasiunii între voi?
Nu lăsăm să treacă foarte mult timp fără să ne vedem. Nu am trucuri anume, niciodată n-am avut, dar cred că dragostea n-are bariere şi cred că, simţind şi gândind la fel, ne este mult mai uşor să comunicăm.
Care e cea mai frumoasă declaraţie de dragoste pe care ţi-a făcut-o Claudiu?
Cererea în căsătorie pe care am primit-o de 8 Martie, acum cinci ani! Atunci m-a surprins Claudiu cu anumite cuvinte şi gesturi absolut speciale.
Când era copil zâmbea cu aceeaşi poftă
De când eşti măritată, ai mai primit avansuri de la bărbaţi?
Nu! Şi chiar le mulţumesc domnilor că au înţeles cum stau lucrurile în ceea ce mă priveşte.
Băieţelul vostru face trei anişori. N-ar fi timpul pentru un frăţior sau pentru o surioară?
Ba da. Eu şi Claudiu ne mai dorim încă un copil. Încă nu ştim când se va întâmpla, dar ne gândim la asta de ceva vreme.
Am auzit că faci o mapă de presă cu toate articolele despre David. De ce?
Cred că atunci când va creşte se va bucura să vadă articolele, să se vadă pe el, aşa cum era mic, aşa cum a apărut alături de familie. Şi poate că le va arăta propriilor copii: uite cine au fost bunica şi bunicul!
Câte ai adunat?
Sincer, nu le-am numărat, dar s-au strâns câteva zeci, să ştii...
Ai fost vreodată în situaţia să alegi între carieră şi familie?
Mărturisesc că o singură dată m-am gândit la asta, pentru că trebuia să iau o decizie rapid. E vorba despre momentul când Claudiu a semnat un contract cu formaţia Duisburg în Germania şi asta presupunea mutarea lui acolo.
Şi eu ce fac?, m-am întrebat. Răspunsul a venit din partea directorului de atunci al postului tv Antena 2, Mihai Gâdea, şi a Mirelei Albu. Cei doi mi-au propus să vin o dată pe lună în ţară şi să înregistrez în avans. Nu am cuvinte să le mulţumesc pentru gestul lor!
Dar compromisuri ai făcut?
Nu. Mi-am văzut mereu de treaba mea. Nu am deranjat pe nimeni, am încercat să învăţ mereu şi să respect meseria pe care o fac. Consider că aşa îi respect şi pe cei care mă privesc.
Lumea te ştie de la televizor. Dar care a fost primul tău job?
Îmi amintesc zâmbind şi cu multă plăcere de primul meu loc de muncă. În vacanţa din clasa a X-a, am lucrat într-o florărie. Dădeam o mână de ajutor la aranjatul buchetelor, al coşurilor şi, bineînţeles, la vânzare.
Aşa am câştigat primii bani şi mi-am permis să merg câteva zile la mare. Părinţii mi-au spus că mă sprijină cu o parte din suma alocată vacanţei, iar de restul trebuie să fac eu rost.
A trebuit să ne demonstreze cu buletinul că are 33 de ani. Diana Niculescu se poate mândri cu o siluetă de invidiat. Regimul sănătos de viaţă o menţine în formă. Dar practică şi sport, încă din copilărie. Iată, mai jos, alte curiozităţi despre vedeta postului Antena 2.
S-a născut la 15 decembrie 1978, la Braşov;A absolvit Liceul Sportiv - secţia Atletism şi Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică - secţia Actorie. Are şi cunoştinţe muzicale. Timp de patru ani a studiat pianul; Când era mică, se visa stewardesă. "Mai apoi mă gândeam să fiu educatoare, ca bunica mea, sau medic, ca bunicul meu";În vara anului 2007 s-a căsătorit cu fotbalistul Claudiu Niculescu. În 2010, cei doi au devenit părinţii lui David;Mărturiseşte că este un pic geloasă din fire: "Când iubeşti, e normal să fii şi gelos, dar dacă nu e nimic exagerat, atunci nu dăunează relaţiei, dimpotrivă, o mai condimentează!"; Îşi întreţine silueta cu sport: "Am un regim de viaţă sănătos, mănânc aproape orice, doar că nu fac excese. Nu merg la sală, dar fac abdomene şi câteva exerciţii acasă şi aştept vremea bună ca să pot alerga în parc şi să joc tenis de câmp";Mâncărurile preferate: fructele, peştele şi fructele de mare. Detestă carnea de porc;Nu îi place la cumpărături. "Nu sunt genul care aruncă sume fabuloase pe genţi sau pe pantofi. Nu acestea sunt lucrurile care contează pentru mine. Îmi cumpăr ceva doar dacă îmi place";Cel mai trăsnit lucru pe care l-a făcut până acum a fost să înoate cu delfinii în Cancun (Mexic), destinaţie unde a petrecut luna de miere;Cele trei lucruri care nu-i lipsesc niciodată: pamperşii lui David, glossul şi portofelul.