Din arest, Dan Diaconescu s-a dus direct la televiziune!
Ce i-a mai lipsit televiziunea! Eliberat vineri seara din arest, Dan Diaconescu s-a dus „glonţ” în studiourile OTV, unde a stat mai bine de şapte ore!
Diaconescu a ieşit din arest cu mâinile libere de cătuşe şi cu gânduri mari. A anunţat că îi va ceda televiziunea fiicei sale şi va intra în politică.
„Am hotărât formarea unui partid politic, care probabil se va numi Partidul Poporului Român. De asemenea, doresc să vă anunţ oficial că voi candida la alegerile prezidenţiale din 2014", a declarat şeful OTV în faţa susţinătorilor săi, care strigau: „Diaconescu, preşedinte!".
Mai citeşte: Diaconescu: "Filajul şi anchetarea mea au costat peste 3 milioane de euro" - VIDEO Dan Diaconescu: «Renunţ la televiziune şi intru în politică!» VIDEO Părinţii lui Diaconescu: «Dan ne-a sunat şi a zis că vine acasă» Diaconescu, şpagă 31.000 euro şi 2.000 ha teren?
De la Poliţie, Diaconescu a plecat direct la sediul OTV, unde şi-a petrecut toată noaptea. A apucat totuşi să-şi sune părinţii, la Caracal, şi i-a asigurat că vine cât de repede poate pe-acasă. „Îl aşteptăm cu un buchet mare de flori", ne-a spus, ieri, bucuros, tatăl lui Dan. „Maică-sa i-a făcut mâncărurile lui preferate şi un tort de ciocolată", a mai adăugat Nicolae Diaconescu.
Tribunalul Bucureşti a decis vineri seara să-l elibereze pe Diaconescu. Acesta nu are însă voie să părăsească ţara şi să vorbească pe postul OTV despre cazul în care este cercetat. Dan Diaconescu şi clarvăzătorul Doru Pârv sunt acuzaţi că l-au şantajat pe primarul comunei arădene Zarand, Ion Moţ.
Prima lui iubită este fericită că a fost eliberat
Tania Păunescu (42 de ani), o vecină a lui Dan Diaconescu din Caracal, cu care apropiaţii spun că a petrecut o frumoasă poveste de dragoste, când cei doi aveau 14 ani, este în culmea fericirii că fostul partener a fost eliberat.
"Sunt aşa de bucuroasă... Nu merita să stea la închisoare, că era bun şi blând. Eram apropiaţi în copilărie, stăteam nedespărţiţi la şcoală şi la joacă. Abia aştept să vină acasă!", ne-a spus Tania, care între timp şi-a întemeiat o familie.
Vecinii spun că cei doi au trăit o idilă timp de doi ani de zile, care s-a spulberat fără un motiv întemeiat.
"Se îndrăgeau la nebunie. Ca în filme. La şcoală făceau ce făceau şi tot în acelaşi loc îi vedeai", ne-a mărturisit Costinel Băltăreţu (30 de ani), unul dintre cei mai buni prieteni din copilărie ai lui Dan.
Nicolae Diaconescu:«N-am dormit toată noaptea de bucurie»
Părinţii boss-ului OTV aşteaptau sâmbătă cu sufletul la gură ca Dan Diaconescu şi ceilalţi doi fraţi să sosească la Caracal pentru a o sărbători pe Maria Diaconescu care a împlinit vineri 73 de ani.
Nicolae Diaconescu ne-a declarat că a stat toată noaptea treaz pentru a-l urmări pe fiul său în direct la OTV. „N-am dormit toată noaptea de bucurie că l-au eliberat. Nici nu aveau de ce să îl ţină în arest. Vreau doar să îl văd acasă alături de familie", ne-a spus acesta.
Tatăl jurnalistului a vorbit vineri noaptea cu Dan la telefon, iar acesta i-a promis că va ajunge la Caracal alături de fratele său, Mario. "Noi îl aşteptăm cu braţele deschise. I-a pregătit soţia mea toate felurile de mâncare. Aşteptăm să vină şi celălalt băiat, Nicolae, să ne aşezăm toţi la aceeaşi masă ca o familie unită ce suntem", a mai spus Nicolae.
aici GALERIE FOTO cu Dan Diaconescu la Judecătorie