Dinamo – Olimpia, 5-1 / Bălţile au secat la Bucureşti!

Dinamo – Olimpia, 5-1 / Bălţile au secat la Bucureşti!

Ultima actualizare:

Abia ce se terminase de intonat imnul roş-albilor în boxele de pe stadion, că roş-albii au şi vrut parcă să fredoneze din nou versurile lui Bănică junior. 1-o pentru Dinamo încă din minutul 4, după golul lui Andrei Cristea, venit în urma bâlbâielilor oaspeţilor. Calificarea era rezolvată, iar Tică Dănilescu rezerva deja biletele pentru Split. Andone nu şi-a lăsat oamenii să adoarmă, i-a împins de la spate, ceea ce a avut efect chiar şi asupra indolentului Adrian Cristea. „Prinţul" a marcat din lovitură liberă, doar nu era să se obosească într-o acţiune prelungită, pentru un 2-0 elocvent.Chiar înainte de pauză, N'Doye a răsucit şi el cuţitul în inima săracilor moldoveni. Senegalezul a fost „copiat" de Cătălin Munteanu şi de Torje în partea secundă, iar vecinii de peste Prut şi-au încheiat aventura europeană înaintea epuizării sezonului estival, cu un gol de onoare. Astfel, Dinamo a încheiat-o cu „amicalele" şi se pregăteşte de treabă. Duminică, în deplasare la Astra, după care urmează turul, de acasă, cu Split (29 iulie). Roş-albii se vor deplasa în Croaţia la 5 august, pentru a încerca să rezolve şi turul al III-lea din Liga Europa.Aceeaşi misiune, şi la aceleaşi date, cu primul meci tot „acasă", va avea şi Timişoara în faţa finlandezilor de la Mypa.

Dinamo - Olimpia Bălţi 5-1

Curcă - Homei, Scarlatache (Garat 46), Moţi, Pulhac - Mărgăritescu, N'Doye (Păun 68) - Torje, Ad. Cristea (L. Ganea 60), C. Munteanu -An. Cristea Antrenor: Ioan Andone

Păiuş - Ogada, Orlovsky, Verbeţchi, Văluţă (Gusacov 60) - Jerome (Somide 70), Ţcaciuc, Pasenciuc (Korolski 46), Camara - Ovseannikov, Adarmola Antrenor: Nicolae Bunea

Goluri: An. Cristea 3, Ad. Cristea 32, N'Doye 45, C. Munteanu 58, Torje 62 (pen.) / Adarmola (90)Stadion "Dinamo": 3.000Arbitru: Antonio Damato (Italia)

Vezi aici comentariul LIVETEXT al meciului:



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
pod suspendat peste dunare jpg
taxa de pod fetesti jpg
muzeu dorset nud profimedia jpg
cai nan pui prajit captura video jpg
congelator frigider istock jpg
image png
image png
ploaie de stele pexels jpg
image
image