Dinamo-Turcu:"Dacă Napoli nu are încredere în jucători, să nu-i utilizeze!"

Ultima actualizare:

"Sunt prea prieten cu domnul Niculae ca să-i jignesc angajatul, însă nu e normal ce a zis Napoli. Eu îl apreciez pe italian, a făcut treabă bună la Craiova şi acum la Astra, însă cred că a vrut să pună şi el presiune. Ca să nu fie nicio discuţie şi dacă nu are încredere în acei jucători, ar fi mai bine să nu îi folosească. Cum să ajungă un conducător de la Dinamo să-şi sune jucătorii să să le spună să nu joace corect? Absolut nimeni nu a luat legătura cu ei. Dacă eşti bun, arat-o pe teren! În Cupă, cine au fost cei mai buni jucători ai Astrei? Jucătorii împrumutaţi de Dinamo la Ploieşti", a spus Turcu.

Oficialul dinamovist nu se teme de confruntarea de la Ploieşti: "Nu îmi este frică de niciun adversar, deci nici de Astra. Îmi e mai teamă de jucătorii lui Dinamo, care trebuie să evolueze foarte bine şi să nu mai rateze aşa de mut ca în ultimul timp. Nu cred că va fi un meci cu durităţi, însă sunt convins că jucătorii ambelor echipe vor evolua cu mare determinare".

Antrenorul Astrei Ploieşti, Nicolo Napoli, a declarat, luni, că oficialii clubului din Ştefan cel Mare i-au contactat pe Liviu Ganea şi Osvaldo Miranda şi le-a sugerat să nu evolueze corect în partida directă dintre cele două formaţii, din etapa a 16-a a Ligii I. Tehnicianul susţine că nu îi va folosi pe cei doi jucători în meciul cu Dinamo, pentru a-i scuti pe aceştia de o presiune suplimentară, dar şi pentru a evita toate suspiciunile legate de acest caz.

Partida Astra-Dinamo, din cadrul etapei a 16-a a Ligii I, se va disputa marţi, de la ora 20:00.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
shingo suzuki libertatea jpg
gatit freepik1 jpeg
Nicușor Dan la BDSA FOTO Mediafax
fructe istock jpg
Strategii de joc pentru loto online  cum să ți alegi sistemul preferat jpg
dormitor png
bella hadid profimedia jpg
Friptură din carne roșie FOTO Shutterstock
image
image