Dinică şi Iordache, chefuri de poveste

Dacă scena ar fi fost un regat, Gheorghe Dinică şi Ştefan Iordache ar fi trebuit să fie stăpânii ei. Doi oameni a căror dispariţie face arta mai săracă. Au avut puţini prieteni comuni, iar unul dintre ei este Nelu Ploieşteanu, lăutarul.

„I-am cunoscut acum 22 de ani - începe Nelu Ploieşteanu depănarea amintirilor despre cei doi. Veneau la cârciuma Şarpele Roşu din Capitală, unde cântam eu. Nu puteai să nu-i iubeşti şi să nu-i respecţi. Erau deosebiţi ca firi, dar îi uneau câteva lucruri, între care talentul şi plăcerea de a bea un păhărel. Le plăcea viaţa. Erau ca noi - povesteşte lăutarul. Iordache avea ceva care te făcea să te apropii imediat de el. Era ca un frate pentru mine. Nu-mi era ruşine să-i cer orice. Dinică era un om generos, de o modestie fantastică şi foarte popular", îi caracterizează în câteva cuvinte prietenul lor.

„Ce vremuri! Aş spune tot ce ştiu, dar cui? Nu ştiau de fiţe, separeuri sau tratamente speciale. Să vă spun cum era... Cam de două ori pe lună se adunau acolo. Veneau pe la ora 20.00 şi plecau dimineaţa. Dacă te întâmplai acolo, trăiai o noapte din cele pe care le povesteşti nepoţilor", îşi aminteşte Nelu Ploieşteanu.

Mai citeşte:

Gheorghe Dinică bea doar şpriţ alb

O mie de români l-au condus pe Dinică la locul de odihnă

Gheorghe Dinică trăieşte în «Aniela»

Vezi aici GALERIE FOTO de la eveniment şi cine a venit să-şi ia rămas bun de la maestru

Vezi aici imagini memorabile cu Gheorghe Dinică

Cum arăta o seară în trei la Şarpele Roşu?

„Şeful de acolo le punea o faţă de masă, pahare şi aducea vinul. Întotdeauna alb şi sec. Beau şpriţ de vară. Cel mai mult îi ademenea Murfatlarul, dar nu făceau fasoane la nici un vin bun. Cârciuma avea obloane ruginite, podelele şterse cu motorină, dar asta nu conta. Soţia lui Ştefan, Mihaela, nu venea după el, dar doamna Gabriela, nevasta lui Dinică, venea mereu, dar nu intra. Aştepta la uşă şi mă ruga să-l fac să plece acasă. Acolo ne simţeam noi bine. Păcat că s-a închis în 1996", declară Nelu Ploieşteanu.

Şi Dinică, şi Iordache aveau melodii preferate. „Lui Ştefan îi plăceau «La Chilia în port» şi «Lume, lume», iar lui Gigi îi cântam «Cârciuma din cartier» şi «Pentru cine am muncit». Aveau voce, mai ales Dinică. Eu i-am sfătuit să-şi imprime melodii şi cu mine au scos fiecare câte trei CD-uri", se mândreşte Nelu.

Apoi au început să frecventeze restaurantul Perla, de pe şos. Ştefan cel Mare. Veneau însă rar.

Nelu Ploieşteanu îşi aduce aminte şi acum când l-a văzut ultima oară pe Ştefan Iordache împreună cu Dinică, deşi a trecut mult timp.

„Era în octombrie, acum trei ani. Gigi a mai revenit acum un şi jumătate la ziua lui Marin Moraru. Nu-l mai văzusem de mult, de când am stat la masă cu el şi cu Iordache. Tot şpriţ bea, dar era deja bolnav şi se ferea. Pentru că avea spectacol a doua zi la Iaşi cu «Tache, Ianke şi Cadîr», Beligan şi Moraru au tras de el să plece devreme acasă, dar tot a mai stat o oră. Deodată, a luat microfonul şi a început să cânte cu mine", îşi aduce aminte cu lacrimi în ochi lăutarul.

Ce a urmat l-a lăsat mască şi i-a adus aminte de vremurile de demult când erau mai tineri.

„Lumea din local nu putea să creadă. Nu îl cunoşteau, dar acum îl vedeau pe omul Dinică. Cânta printre mese", povesteşte Nelu Ploieşteanu.

La restaurantul Perla, într-un colţ, pe o masă, este un joben, iar pe un scaun un baston. E masa la care le plăcea să stea lui Ştefan Iordache şi lui Gheorghe Dinică.

„Era o plăcere să-i serveşti, pentru că mereu aveau o vorbă de duh sau o poantă. Erau deosebiţi, dar nu simandicoşi şi te cucereau. În mod normal, nu ar fi trebuit să vorbim decât politeţuri, pentru că eu doar serveam la masă, dar pentru ei eram cineva asemenea lor", spune ospătarul Gabriel Iacob.

Încheie, cu un zâmbet trist, spunând că n-o să-l uite niciodată. Nici noi n-o să te uităm, maestre!

Replicile lui celebre

„Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte pomană" - Filantropica, 2002

„Nu trage, dom' Semaca! Sunt eu, Lăscărică" - Cu mâinile curate, 1972

 „Există trei meserii de bază pe lumea asta. Bogăţia, sărăcia şi sexul" - Filantropica, 2002

„Limbă, ţie ţi-a crescut nasul!" - Revanşa, 1978

„Viaţa este un joc cu moartea, băiatule, înţelegi?" - Prin cenuşa imperiului, 1975

Ascultă aici replicile memorabile ale actorului

Lăutarul Nelu Ploieșteanu a fost prietenul de suflet al maestrului Gheorghe Dinică.

Au cântat împreună, s-au simţit bine împreună și au iubit viaţa.

"Ce vremuri!", își amintește, cu lacrimi în ochi, Nelu Ploieșteanu.

Regretatul Ștefan Iordache i-a fost lui Dinică prieten de-o viaţă.

"El a fost pentru mine un exemplu. Un om de o forţă incredibilă, un artist complet, un bărbat de la care am învăţat ce înseamnă prietenia", spunea Gheorghe Dinică.

Nu rataţi! Gheorghe Dinică în «Filmele ADEVĂRUL»

Gheorghe Dinică trăieşte prin filmele sale. Adevărul lansează în ediţie limitată Colecţia Gheorghe Dinică.

Filmele în care l-aţi văzut şi îndrăgit pe marele actor sunt: Revanşa, Un comisar acuză, Cu mâinile curate, Nemuritorii, Ultima noapte de dragoste, Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte, Osânda.

Colecţia va fi disponibilă, în curând, în librăriile Adevărul din Bucureşti şi Timişoara, la Târgul Gaudeamus, în sediile redacţiilor din ţară (Cluj, Iaşi, Timişoara, Craiova, Constanţa, Braşov, Galaţi) sau prin abonamente.

„Soţia mi-a organizat viaţa”, spunea Dinică despre Gabriela

Gabriela Dinică, răvășită de durere, lângă sicriul soţului