Dinu Gheorghe: “Eric negociază cu CFR. Nu ne putem lupta cu ei, nu avem bani!”
Dinu Gheorghe a spus la sport.ro, că Rapid nu-şi permite să-i transfere pe Eric sau Maftei. Preşedintele giuleştenilor a lansat şi un atac la adresa CFR-ului.
"Nu avem cu cine să negociem pentru Eric. Nu avem bani, cluburile din România cer prea mult. E un jucător interesant, dar e sub contract cu Mediaşul, e complicat. A plecat şi Bud la CFR, am înţeles că se discută şi trecerea lui Eric. Nu avem forţa să ne luptăm cu CFR pentru un jucător.
Am vorbit despre arbitrajul de la meciul CFR-ului pentru că trebuiau să primească doi jucători cartonaşe roşii. Noi le-am primit, meritat, nu am contestat, dar să se folosească aceleaşi măsuri peste tot. Dacă suntem planificaţi să fim executaţi, mai contează dacă vorbesc eu sau nu?!
Am tatonat puţin pentru Maftei, dar preţul pe care îl cer ei pentru fotbalist e prea mare pentru noi, nu ne permitem. Încercăm să mai aducem cel puţin un jucător, cel puţin în partea stîngă am tot improvizat şi s-a cunoscut", a spus preşedintele giuleştenilor.
Despre Junior Moraes, jucător pe care Marius Şumudică şi-l doreşte de când a preluat Rapidul, preşedintele alb-vişiniilor a spus: "Moraes e foarte bun, dar noi nu putem oferi mai mult decât am oferit prima dată.
Avem cu 3 puncte mai puţin decât plănuiam, dar sper să le recuperăm în etapele viitoare, în meciurile directe cu marile rivale. Probabil că Steaua e favorită, cu transferurile făcute acum. CFR va reveni, nu ştiu ce va fi cu Vasluiul. Dinamo, Rapidul se vor lupta şi ele.
Convocarea lui Herea la naţională a fost mai mult aşa o răsplată pentru ce a făcut în ultima vreme, dar mai are mult de muncă până să devină jucător de bază la naţională. Orice jucător de la Rapid dacă are ofertă, suntem dispuşi să negociem, dar nu are nimeni ofertă", a spus Dinu Gheorghe la sport.ro.