Disputa a două lesbiene pentru custodia copilului poate schimba legile statului Florida

Ultima actualizare:

    Ultima fata s-a născut în 1866
Ultima fata s-a născut în 1866

Judecătorii americani sunt puşi în încurcătură de disputa dintre două femei care se pretind mamele unui copil. Conform legii, amândouă au dreptate!

Femeile, ale căror nume nu au fost date publicităţii, au decis în urmă cu câţiva ani să aibă un copil, dar într-un asemenea mod încât amândouă să contribuie la venirea sa pe lume. Aşadar, una dintre ele a donat un ovul, care a fost fecundat in vitro, iar apoi a fost implantat celeilalte.

Numai că, după doi ani, cele două s-au despărţit, iar cea care a născut copilul a părăsit Statele Unite, cu tot cu fetiţa, fără să-şi anunţe partenera. După ani de căutări, aceasta din urmă a găsit-o cu ajutorul unui detectiv particular, în Australia. Curtea districtuală de apel din Daytona Beach trebuie acum să decidă care dintre cele două este mama copilului.

Cea care a născut a câştigat în primă fază, deoarece legea privind inseminarea artificială prevede că donatorul renunţă la drepturile asupra copilului care se va naşte. În schimb, o a doua instanţă a decis că nu a fost vorba de o donare propriu-zisă, cât timp cele două femei au decis să crească împreună copilul.

Concluzia juriştilor a fost că legile în vigoare nu au prevăzut toate aspectele care pot apărea. Cazul a luat imediat amploare, fiind dezbătut de media, dar şi de către specialişti. Şi nu numai în Florida. În schimb, mama biologică nu vrea decât să-şi recupereze fetiţa: "Nu a mai văzut-o de ani de zile şi îi este foarte greu fără ea", afirmă avocatul ei, citat de The Guardian.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
Calatorie jpg
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
pensie jpg
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
image
actualitate.net
image
actualitate.net