Domnu’ profesor Ganea!

Ultima actualizare:

După o scurtă perioadă, de şase luni, în care a fost „secundul" lui Ţălnar la echipa mare a lui Dinamo, Ganea a crescut în grad, dar a scăzut în nivel.

E antrenor la Dinamo II, în liga a treia. „Ganezul" a mai câştigat şi câteva kilograme, care se văd cu ochiul liber, efect al activităţii din faţa laptopului, având în vedere că fostul internaţional este un antrenor modern.

Nimic nu aminteşte de „omul-spaimă" pentru adversari. Stă calm în spatele porţii, oferă indicaţii, iar când are ceva de spus, opreşte jocul, strânge fotbaliştii în jurul lui şi le explică unde au greşit.

„Simt că am revenit la ceea ce îmi place. Dacă nu agream o meserie, nu eram nebun să mă bag acolo. E mai bine decât la birou. Îmi face plăcere să antrenez", a spus Ganea, care a completat: „Chiar cred că e un pas înainte să antrenez aceşti copii. Aici sunt «principal». Vreau să încep munca de jos".

Antrenorul de 37 de ani, pe care-i va împlini mâine, este un prieten al tehnologiei: „Jucătorii au voie cu laptopul, de ce nu? Dar totul în limita bunului-simţ. Jucătorii mei ştiu singuri când trebuie să se culce, nu le dau eu stingerea. Limita şi-o impun ei".

Ganea glumeşte adesea cu jucătorii şi încearcă să menţină o relaţie bună cu aceştia. „Fără atmosferă nu se poate face treabă", crede el.

Chiar dacă Florin Prunea are toate atribuţiile unui manager sportiv şi chiar îndeplineşte sarcinile postului, în organigrama clubului, titularul acestei funcţii este nimeni altul decât Ionel Ganea. Cum s-a ajuns în această situaţie? În momentul revenirii la Dinamo, fostul atacant a fost angajat ca manager sportiv, cooptarea lui Prunea în staf­­f producându-se ulterior. După ce Andone a venit pe banca tehnică, Ganea a fost trimis la echipa secundă dar în acte figura şi figurează tot ca manager. Prunea a preluat atribuţiile, dar în orice moment „Ganezul" îşi poate cere drepturile.

A investit în imobiliare

"Ganezul" a fost un jucător cumpătat şi banii pe care i-a câştigat din fotbal i-a investit în mai multe proprietăţi. În trecut, a declarat că a preferat tranzacţiile imobiliare pentru că nu ar fi avut timp să se ocupe propriu-zis de o afacere, iar sumele care îi intră în cont din chirii sunt mulţumitoare.

Mare parte din avere a obţinut-o în cei şapte ani în care a evoluat în străinătate şi la revenirea în ţară a cumpărat mai multe imobile: două vile în Pipera, una în satul Gura Văii, de lângă Făgăraş, plus mai multe terenuri. De asemenea, îi plac maşinile puternice având, în trecut, un Porsche 911 Carrera 4 S, apoi un Audi Q7, iar acum conduce o Honda.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
decebal refugul png
echipa film trei km pana la capatul lumii jpg
spion roman jpg
carne de porc craciun jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net