Dosare penale pentru 40 de români utilizatori DC++

Ultima actualizare:

AIMR a transmis, printr-un comunicat de presă, că va trimite dosarele cu probe privindu-i pe cei care au partajat fişiere muzicale pe internet la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul fiecărui inspectorat judeţean de poliţie, serviciu îndreptăţit să înceapă cercetarea prin percheziţie domiciliară, relatează Adevărul.

Pe lista neagră a lunii iunie privind încălcarea Legii drepturilor de autor, AIMR nominalizează municipiile Bucureşti, Miercurea Ciuc, Craiova, Sfântu Gheorghe, respectiv mai multe localităţi din judeţele Cluj, Gorj, Neamţ, Vrancea, Giurgiu, Suceava, Botoşani şi Ilfov.

România conduce detaşat în topul 10 al ţărilor monitorizate de International Federation of the Phonographic Industry (IFPI), cu un număr de 913 hub-uri active în iulie 2010, fiind urmată, la mare distanţă, pe locul al doilea, de Italia, cu 526 de hub-uri. În top mai figurează Franţa, Rusia, Ungaria, Suedia, Finlanda, Polonia, pe locul al zecelea situându-se SUA, cu 143 de hub-uri monitorizate.

Potrivit statisticilor AIMR, media înregistrată pe hub-urile DC++ în România a fost de 75.000 de utilizatori zilnic pe parcursul lunii iunie, cu vârfuri de peste 100.000 de utilizatori activi în orele serii şi la sfârşit de săptămână.

Potrivit articolului 139 din Legea drepturilor de autor nr. 8/1996, "constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 4 ani sau cu amendă punerea la dispoziţia publicului, inclusiv prin internet sau prin alte reţele de calculatoare, fără consimţământul titularilor de drepturi".



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
sarutul montparnasse jpg
popa222 webp
termometru jpeg
nennieinszweidrei magnolia stellata 7858448 1280 jpg
dragobete 2019 traditii superstitii jpeg
accident jpg
image png
RAZBOI UCRAINA jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net