După 20 de ani, Cabral şi-a reîntâlnit tatăl la Paris: «Au pus-o de un trib»
Împins pe la spate de prieteni, Cabral s-a decis că este momentul să-şi revadă familia, în special tatăl, pe care nu-l mai văzuse de aproape 20 de ani.
"09.10.2010, Paris. Le-am spus "La revedere!" pentru prima dată. Nu de alta, dar până atunci nu vorbiserăm niciodată. Am vorbit acum, mult, foarte mult. Ne-am explicat şi ne-am povestit, ne-am arătat şi am revenit în ani demult trecuţi.
Acum mult timp v-am întrebat ce să fac, dacă să mă duc să mă întâlnesc cu tatăl meu. Aproape toţi mi-aţi spus “Du-te!“. Mulţi mi-au spus chiar “Du-te, întâlneşte-te cu el şi pentru noi, cei care nu avem şansa asta!“.
V-am mulţumit atunci, o fac şi acum. Căci împins de la spate şi de voi… m-am dus şi m-am întâlnit cu el, cu ei. Heh... aşa mi s-au explicat multe, atât despre ei, dar mai ales despre mine. Cu cine semăn atât de gălăgios, atât de vorbăreţ sau de zgomotos, ca cine dansez sau cu cine semăn atunci când mă joc cu fiică-mea.
The Dark Side of the family numară, numai în Paris, peste 50 de membri. Mda, au pus-o de-un trib", scrie Cabral, fericit, pe blogul personal.