Eba, apariţie de senzaţie la botezul Alinei Sorescu! Ce rochie a purtat mezina preşedintelui

Eba, apariţie de senzaţie la botezul Alinei Sorescu! Ce rochie a purtat mezina preşedintelui

Ultima actualizare:
Elena Băsescu
Elena Băsescu

Elena Băsescu şi soţul ei, Bogdan Ionescu, au participat, duminică, la botezul fiicei Alinei Sorescu. Mezina preşedintelui Traian Băsescu şi-a recăpătat silueta şi a strălucit la braţul soţului ei într-o rochie, ce i-a pus în valoare formele.

Palatul Mogoșoaia a fost invadat de copii și de mimi! Duminică, Alina Sorescu (27 de ani) și Alexandru Ciucu (38 de ani) și-au creștinat fetița, Elena Carolina, în vârstă de patru luni, iar sufletul petrecerii de botez au fost chiar copiii invitaților. 250 de oaspeți, printre care s-au numărat soții Andra și Cătălin Măruță, Elena Băsescu (34 de ani) împreună cu soțul ei, Bogdan Ionescu (33 de ani), Paula Chirilă (38 de ani), Virgil Ianțu (43 de ani) și Alexandru Papadopol (39 de ani), au umplut grădina palatului, unde au avut loc numeroase spectacole pentru cei mici.

Piticii au dansat și au râs cot la cot cu seniorii, până la ora 22.00, când cheful, care a început la ora 13.00, s-a terminat. Ceremonia micuței soților Ciucu-Sorescu s-a ținut în Biserica Sf. Gheorghe din apropierea Palatului, iar nași au fost Afrodita și Severus Pârcălăbescu, prieteni de familie cu solista și creatorul de modă.

Elena Băsescu şi soţul său, Bogdan Ionescu, s-au numărat printre invitaţii de seamă ce au participat la botezul fiicei Alinei Sorescu, micuţa Elena Carolina. Fiica cea mică a lui Traian Băsescu a radiat de fericire şi a atras privirile tuturor.


    Elena Băsescu
Elena Băsescu

Se pare că Eba a reuşit să-şi recapete formele de dinainte de naştere. Pentru această ocazie, Elena a optat pentru o rochie lejeră, până la genunchi şi cu un decolteu discret. Aceasta şi-a completat ţinuta cu o pereche de sandale cu platformă, de culoare nude, care i-au dat un plus de eleganţă.

Elena Băsescu
Elena Băsescu


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
aur  jpg
castel hasdeu jpg
bani portofel jpg
ploaie freepik jpg
ulei tigaie istock jpg
zi de zi fara balonare ghid pentru un confort digestiv optim jpg
mrdjrlawrence ankle 3135710 jpg
creier uman Shutterstock jpeg
image
image