Elano face legea în Paulista
La începutul lui noiembrie 2010, Santos l-a cumpărat pe Elano de la Galatasaray. În schimbul mijlocaşului, brazilienii au plătit trei milioane de euro, dar şefii clubului nu se gândeau, cu siguranţă, că fotbalistul va fi marea supriză a campionatul. Dar, Elano a explodat şi a marcat de şapte ori în nouă partide, fiind golgheter în Paulista. Datorită evoluţiei lui, Santos a înregistrat cinci victorii, trei egaluri şi doar un eşec în acest sezon. Ca atacare, echipa antrenată de Adilson Batista este pe locul cinci în clasament, la numai două puncte de locul 1, ocupat de Palmeiras. „Elano este un jucător foarte bun. Simte extraordinar de bine jocul, iar acest lucru se vede şi în evoluţia echipei. Este genul de fotbalist care iese imediat în evidenţă", l-a caracterizat Adilson Batista pe jucătorul său.
Santos, prima echipă care i-a oferit un contract de profesionistElano s-a născut la 14 iunie 1981, la Iracemapolis şi s-a format ca jucător la Guarani. În 2001, Santos i-a oferit primul contract de jucător profesionist. Într-o echipă din care mai făceau parte Robinho, Diego şi Alex, Elano a impresionat prin tehnică, dar şi prin apetitul ofensiv. În 208 meciuri a marcat 49 de goluri, lucru care i-a adus un transfer la Şahtior. Din 2004 şi până în 2007 a jucat pentru echipa lui Mircea Lucescu, reuşind să înscrie 14 goluri în 47 de partide. În 2006, el a devenit primul fotbalist din prima ligă ucrainiană convocat în naţionala Braziliei. S-a întâmplat la un meci cu Norvegia, la 16 august. În 2007, Manchester City a plătit 10 milioane de euro în schimbul său, Elano semnând un contract pe o perioadă de patru ani. Din păcate, nu s-a integrat în Anglia, iar în iulie 2009 a semnat cu Galatasaray. La sosirea în Turcia, nu mai puţin de 1.500 de fani l-au aşteptat la aeroport, dar prestaţiile mijlocaşului au fost dezamăgitoare. Aşa că s-a întors acasă, la Santos, unde a explodat.