Elena de la Mandinga se dă cu luciu de buze în văzul tuturor
Prezentă la conferinţa de presă de ieri, ultima de dinaintea plecării spre Baku (Azerbaidjan), Elena Ionescu, solista de la Mandinga, a cerut de zor un luciu de buze ca să arate impecabil înainte de a se lăsa filmată.
Cu toată lumea de faţă, bruneta nu a ezitat să-şi refacă machiajul. Trupa nu are emoţii prea mari pentru semifinala Eurovision din 22 mai, preferând să se concentreze în totalitate pe show-ul pe care l-au pregătit, decât să se gândească la concurenţă.
"Am lucrat cu un coregraf sloven, Anze Skrube, care va face parte din echipa lui Jennifer Lopez şi care are în CV "Dansez pentru tine" din SUA. Am pregătit un show incendiar, ne-am redesenat instrumentele. Eu lucrez şi cu o terapeută vocală, ca să nu am probleme cu vocea", a declarat Elena.
Formaţia a recunoscut că văd o adeversară de temut în piesa Suediei. "Dar sunt convins că şi Suedia se teme de noi", a conchis Alex de la Mandinga.