Elevă eminentă riscă să fie exmatriculată din cauza birocraţiei

Ultima actualizare:

Tânăra are handicap locomotor, învaţă la Iaşi şi este finanţată de Direcţia pentru Protecţia Copilului Botoşani. Aceasta refuză să-i mai achite cazarea.

Olivia a aflat că va trebui să părăsească Liceul „Ion Holban" din Iaşi chiar în Ajunul Crăciunului. Atunci, mama  ei a primit o înştiinţare de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Botoşani, care o anunţa că va trebui să se întoarcă să înveţe la unul dintre centrele de plasament din judeţul natal. Motivul invocat de şefii instituţiei: lipsa fondurilor.

„Când am ajuns la Direcţia pentru Protecţia Copilului am aşteptat vreo două ore pe la uşi, iar doamna director adjunct mi-a spus «V-am  zis şi la telefon: nu avem ce face, aşa e dispoziţia de sus»", povesteşte Doina Măriuţanu, mama Oliviei.

Oficialii DGASPC Botoşani se ascund în spatele birocraţiei. „Au fost trimise adrese la toţi copiii care frecventează şcoli speciale din alte judeţe. În octombrie 2009, cei de la Iaşi ne-au informat că trebuie să ne luăm angajamentul financiar pentru fiecare copil. Cheltuielile pe lună ajung la circa 1.800 de lei pe copil, ori noi nu avem aceşti bani şi din acest motiv am trimis scrisorile. Nu s-a plătit până acum nimic", susţine Cecilia Spătaru, directorul adjunct din cadrul DGASPC Botoşani.

I-a scris preşedintelui Traian Băsescu

Revoltată de ineficienţa instituţiei care ar fi trebuit să o protejeze, Olivia i-a scris de Sărbători o scrisoare preşedintelui Traian Băsescu, în care şi-a prezentat situaţia dificilă. „Domnule preşedinte, vă scriu deoarece de câteva zile nu-mi mai pot găsi liniştea", îşi începe Olivia scrisoa rea. „Vă rog din suflet faceţi ceva. Noi, copiii cu handicap avem destule suferinţe încât chiar nu trebuie să ajungem să fim astfel scoşi din societate", a continuat Olivia.

În situaţia Oliviei se mai află alţi 30 de copii cu deficienţe veniţi din Botoşani în centrele speciale de la Iaşi, unde există condiţii mai bune pentru studiu. „Suma pe care Direcţia de la Botoşani o are de plătit este infimă, este vorba despre 18.000 de lei. Nicio direcţie din Moldova nu a plătit mai nimic pentru minorii care sunt la Iaşi şi totuşi nu sau grăbit să-i cheme pe copii acasă. Nu ştiu de ce au procedat astfel cei de la Botoşani", afirmă Tiberiu Bantaş, purtător de cuvânt la DGASPC Iaşi.

Colegilor şi profesorilor de la „Ion Holban" nu le-a venit a crede când au aflat că Olivia nu-şi va putea încheia studiile. „Este o nedreptate. Olivia este o elevă model are numai note de 9 şi 10, este cea mai bună elevă din şcoală", explică Vasile Guzganu, directorul Liceului „Ion Holban". Schimbarea şcolii ar însemna pentru fata care abia poate merge un regres. „La şcoala din Iaşi pot face kinetoterapie ca să pot merge în continuare, dar în centrele de la Botoşani nu există astfel de specialişti. În plus, nici profilul pe care l-am urmat în ultimii trei ani aici nu cred că există la Botoşani", explică Olivia Măriuţanu.Premiantă cu situaţie materială grea

Olivia şi cele trei surori ale sale au fost crescute doar de mamă, în ultimii 13 ani, după ce tatăl a murit. În ciuda dificultăţilor, fata de 19 ani învaţă foarte bine şi se ambiţionează să devină psiholog. „Cazul Oliviei trebuie analizat cu atenţie. Cei de la Protecţia Copilului Botoşani ar trebui să se implice şi ei să găsim soluţii fiindcă este în joc viitorul acestei tinere", adaugă directorul Vasile Guzganu.

Aflaţi mâine în Adevărul de Seară, cum s-a rezolvat problema Oliviei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net